București, 6 aprilie 2016: Arggo Consulting & Software Development, unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața de consultanță și dezvoltare de software din România, în parteneriat cu Microsoft și Orange, oferă noilor săi clienți, Pizza Hut, KFC și Titan Machinery soluții personalizate Microsoft Dynamics NAV 2016 integrate cu soluții de productivitate Office 365, găzduite în Cloud.
Arggo Consulting propune încă de pe-acum companiilor ce doresc să fie cu un pas înaintea competiției, soluții ce vor deveni indispensabile în următorii ani.
Aceste soluții sunt personalizate pentru a răspunde nevoilor de business ale companiilor, ajutându-le la optimizarea proceselor de business, simplificarea proceselor de raportare, facilitarea deciziilor strategice, precum și la adaptarea schimbărilor pieței. Ca urmare a implementării acestor soluții în Cloud, clienții Arggo vor avea costuri reduse în zona de infrastructură, precum și maximă mobilitate, având posibilitatea de a accesa în mod securizat sistemele de operare și aplicațiile Office 365 de pe orice dispozitiv: telefon mobil, tabletă, laptop.
Arggo Software Development & Consulting este o companie 100% românească, având în portofoliu peste 60 de companii și 2.500 de utilizatori dintr-o gamă vastă de domenii precum agricultură, construcții, distribuție, producție, real estate, retail, servicii și utilități. Pe lângă KFC, Pizza Hut și Titan Machinery printre numele mari din portofoliul Arggo se numără Dedeman, Bigotti și Băneasa Shopping City.
„După o îndelungă evaluare a ofertelor existente pe piața românească, compania noastră a decis să aleagă soluția oferită de Arggo Consulting pentru modul profesionist în care a fost adaptată nevoilor noastre, dar și pentru transparența echipei și calitatea superioară a soluțiilor deja implementate pentru alți clienți,” spus Mark Hilton, Franchise Business Consultant KFC, Pizza Hut, PAUL.
„Echipa noastră vine cu o experiență de peste 10 ani în implementarea soluțiilor ERP (Enterprise Resource Planning) și Business Intelligence. Suntem foarte mândri de rezultatele remarcabile pe care le-am avut într-un timp atât de scurt de la lansarea noastră pe piață. Parteneriatul cu Orange vine ca un pas firesc, întrucât acesta s-a poziționat deja în topul companiilor pentru expertiza și soluțiile oferite în domeniul business,” spune Andrei Cârcu, General Manager Arggo Consulting & Software Development.
„Într-o piață din ce în ce mai competitivă, echipa Arggo a reușit să se detașeze datorită combinației perfecte între o soluție de business modernă, simplă și flexibilă adaptată nevoilor clientului -Microsoft Dynamics și suita de aplicații Office 365- și o echipă cu o experiență vastă în industrie.
Orientarea către soluțiile în Cloud conjugată cu profesionalismul și agilitatea de care dau dovadă în relația cu clienții lor, situează Arggo între partenerii de top cu competențe în industria F&B, retail și de producție,” spune Sanda Boboc – Dynamics Partner Sales Manager Microsoft Romania.
Despre Arggo Consulting & Software Development
Arggo Consulting & Software Development este o companie 100% românească cu o echipă de profesioniști ce are o experiență de peste 10 ani în implementarea soluțiilor ERP (Enterprise Resource Planning). Înființată în anul 2015, portofoliul Arggo Consulting conține deja aproape 70 de clienți printre care se numără unele dintre cele mai mari companii din România. Oferta Arggo Consulting include soluții personalizate pentru domenii variate: agricultură, construcții, distribuție, producție, Real Estate, retail, servicii, utilități. Prin parteneriate cu Orange și Microsoft, dar nu numai, Arggo Consulting propune clienților săi cele mai eficiente soluții de business, cu scopul de a-i ajuta să devină lideri de piață în domeniile lor de activitate.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro