Partener principal încă de la prima ediție, URSUS continuă și anul acesta colaborarea cu festivalul UNTOLD și aduce consumatorilor o ediţie limitată de ambalaj URSUS Untold, precum şi o serie de inovaţii şi experienţe pe site-ul momente.cool. Îmbrăcate în haine de festival, cele patru doze de 330 ml vin cu un design ce transpune vizual elemente definitorii din universul festivalului UNTOLD.
The Van – desenat în stil graffitti, te conduce pe drumul la capătul căruia te așteaptă distracția mult așteptată.
The Constelation – un desen care evocă Ursa Mare ce veghează asupra distracței, un simbol potrivit celor care petrec toată noaptea.
The music – stilul „steampunk”, cu un aspect retro a fost ales pentru a reprezenta elementul central al festivalului - muzica, ocazia care îi aduce pe toți festivalierii împreună.
The landmarks - peisajele, desenate în creion, amintesc de Cluj-Napoca, orașul emblematic unde s-a născut berea URSUS şi festivalul UNTOLD. Scena centrală de la UNTOLD completează can-ul dedicat locurilor emblematice.
„Facem parte din povestea UNTOLD din primul an al festivalului, iar atmosfera incendiară a acestuia ne-a inspirat pentru a completa gustul berii cu experienţe inedite. De fiecare dată URSUS pregătește ceva special pentru fanii UNTOLD, iar în acest an am realizat o ediție limitată de patru doze, care celebrează diversitatea festivalului printr-o grafică diferită și spun povestea UNTOLD în imagini.”, declară Victor Teioşanu, Premium Brands Director Ursus Breweries.
Partener principal al UNTOLD, regele berii în România a onorat întotdeauna distracția. Prin urmare, tema „celebrează diversitatea” de anul acesta nu a fost aleasă întâmplător. Cele patru doze îmbrăcate în haine de festival definesc atât consumatorii URSUS, cât și festivalierii. De asemenea, campania din acest an este una 360 ce include atât TV, printr-un spot ce prezintă în prim plan gaşca de #inseparabili, radio, comunicare outdoor, cât și o componentă digitală menită să îi aducă pe consumatori mai aproape de spiritul URSUS Untold prin URSUS Mansion.
URSUS UNTOLD dă startul la distracţie cu o serie de surprize și provocări pentru consumatori și pentru gașca lor de prieteni. Din 6 iulie, cei care încă nu și-au găsit cazare au posibilitatea să-şi rezerve un loc VIP în URSUS Mansion, un loc creat special pentru festivalieri. Pentru un loc în cea mai cool cazare din Cluj-Napoca, pasionaţii de muzică trebuie să intre pe site-ul momente.cool, să treacă testul prieteniei şi să îşi prezinte gaşca, iar la final pot intra în marea cursă pentru o experienţă de neuitat la festival. Trei găști formate din câte patru persoane vor putea câștiga bilete VIP la UNTOLD și locuri în URSUS Mansion, în inima Transilvaniei.
„Suntem alături de povestea UNTOLD pentru al treilea an consecutiv și suntem extrem de bucuroși că putem contribui, din nou, la realizarea unor beneficii durabile pentru Cluj-Napoca. Festivalul UNTOLD aduce cu sine nu doar dezvoltarea economică a comunității locale, ci și o notorietate internațională aparte pentru orașul în care a fost fondat URSUS. Și în acest an avem o cooperare foarte bună cu echipa de organizare, iar încrederea acordată de autorități, parteneri și colaboratori ne onorează.”, adaugă Oana Mateescu, Senior External Relations Manager Ursus Breweries.
“URSUS a devenit un simbol pentru UNTOLD. A înțeles spiritul acestui fenomen și l-a surprins de fiecare dată foarte bine. URSUS a devenit un moment de festival pentru fani și a reușit să câștige aprecierea publicului în fiecare vară.”, declară Bogdan Buta, General Manager UNTOLD.
Ediția limitată URSUS UNTOLD este disponibilă pe timpul verii, în perioada iunie – august în reţelele de comerţ modern şi tradiţional din marile orașe din țară, precum și la festivalul UNTOLD.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro