La Ploiești Shopping City cei mici sunt invitați la cea mai mare petrecere de lansare: inaugurarea Clubului lui Rontzy

9 septembrie 2016

Sâmbătă, 10 septembrie 2016, copiii din județul Prahova sunt invitați la Ploiești Shopping City pentru a participa la evenimentul de inaugurare a unui proiect unic în regiune: lansarea Clubului lui Rontzy.

Super petrecerea de lansare, la care toți prichindeii din județ sunt așteptați, va avea loc pe 10 septembrie 2016, începând cu ora 15:00, în parcarea Ploiești Shopping City. Tonul distracției va fi dat de Mary Poppins, ursul Baloo, de păpușile Lalaloopsy, Hannah Montana, Merida și de veselii Minions, adică de unele dintre cele mai îndrăgite personaje ale Teatrului Ancuța din Ploiești.

Pe lângă întâlnirea cu personajele de poveste, cei mici vor avea ocazia să cunoască simpatica gazdă a evenimentului: Rontzy, cel mai amuzant veverițoi din județ. Ca să îi întâmpine cum se cuvine, mascota le-a pregătit tinerilor invitați o mulțime de activități, care mai de care mai interactive și mai interesante, precum: sesiuni de breakdance, beatbox și acrobații, alaturi de momente speciale pregătite de majorete. Și, pentru că de la cel mai tare party se pleacă mereu cu amintiri frumoase, cei mici vor primi cadouri cu care să își înceapă o nouă colecție: surprizele lui Rontzy!

Clubul lui Rontzy este o platformă educativă, adresată copiilor cu vârste între 5 și 12 ani, din județul Prahova, care va oferi în fiecare lună o multitudine de activități instructive și distractive, precum petrecerea timpului liber alături de mascota clubului și personajele lor preferate sau seminarii interactive, pe diferite teme, cu participare gratuită. Totodată, membrii clubului vor beneficia de reduceri speciale în magazinele preferate sau la diferite cursuri și activități adresate celor mici; de cadouri de bun-venit în club și de oportunitatea de a face parte dintr-o comunitate unită, în care se comunică rapid și constant.

Înscrierea în Clubul lui Rontzy se face prin completarea unui formular disponibil atât la evenimentul de lansare, la standul Rontzy, cât și la Biroul de Informatii din Ploiești Shopping City pe tot parcursul anului.

Numele clubului vine de la simpatica mascotă, Rontzy sau, pe numele său complet, Rontzy Rontzilă Rontzilescu. Rontzy, cel mai simpatic veverițoi din județ, sosește la Ploiești Shopping
City în calitate de Director de Distracție, Creație și Agitație în cadrul Clubului lui Rontzy.

Cunoscut ca fiind foarte priceput în interacțiunea cu copiii, Rontzy are capacitatea de a-i face să râdă fără oprire și de a-i învăța lucruri interesante. Pentru a se putea convinge de acest lucru, simpatica mascotă îi așteaptă pe prichindeii plini de energie la petrecerea de lansare a clubului său, primul eveniment din seria de întâlniri pe care Rontzy le va organiza special pentru ei.

Accesul la evenimentul de inaugurare este gratuit.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram