Sofiaman deschide primul magazin în sistem franciza în Iulius Mall Timișoara

10 iulie 2015

„Primul nostru magazin în sistem franciză reprezintă următorul pas în dezvoltarea brandului în România și ne bucurăm că am găsit în Timișoara parteneri de încredere care au înțeles filosofia Sofiaman și care vor respecta aceleași valori pe care noi le-am promovat până acum. Dorim să ne asigurăm clienții că vor avea acces la produse și servicii de calitate și că vor avea parte de o experiență de shopping impecabilă, în toate magazinele noastre.”, a declarat Florin Cucu, Director General Sofiaman.
Designul interior al magazinului-franciză continuă conceptul de modernizare, început de Sofiaman în 2012, și este decorat într-un stil burghez, în care materialele, precum lemnul, caramida si fierul, împreună cu oglinzile generoase și corpurile de iluminat, constituie elementele principale ale amenajării.
Programul de franciză a fost lansat în 2014 și are ca obiectiv deschiderea de magazine Sofiaman în principalele orașe din România.
Timișorenii vor găsi în noul magazin sute de produse din colecţia Sofiaman Women, Men, Kids&Baby, dar şi din colecţia de lenjerie intimă și costume de baie ale brandului LISCA.
În prezent, Sofiaman operează 9 magazine proprii deschise în Bucureşti, Iași, Târgu-Neamţ, Cluj, Suceava şi un magazin online. Produsele Sofiaman sunt comercializate în ţară şi în peste 300 unităţi ale distribuitorilor.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------SOFIAMAN este cel mai mare producător de îmbrăcăminte de noapte şi de casă din România. Cu 9 magazine în toată ţara şi peste 300 de distribuitori naţionali, brandul oferă produse pentru adulţi, atât femei, cât şi pentru bărbaţi, dar şi pentru copii şi bebeluşi. Filozofia brandului pune accentul pe tendinţe, calitate, confort şi inovaţie. Colectiile propuse de SOFIAMAN sunt formate din pijamale şi ţinute de interior din fibre naturale de bumbac, plăcute la atingere, completate uneori de modal şi vâscoză şi lenjerie intimă confortabilă.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram