București, 8 septembrie 2016 – Secom® a inaugurat astăzi Grădina cu remedii, cea mai importantă inițiativă de CSR a companiei, în cadrul unui eveniment organizat în Grădina Botanică“Dimitrie Brandza”din București. Încheiat prin intermediul unui parteneriat pe termen lung cu Grădina Botanică, proiectul ”Grădina cu remedii” constă în amenajarea completă a sectorului de plante medicinale și utile din Grădina Botanică și îmbunătățirea colecției de specii. Prin această inițiativă, compania și-a luat angajamentul de a contribui la creșterea gradului de informare privind rolul plantelor pentru sănătate, prin amenajarea unui spațiu cu zeci de specii de plante medicinale, deschis publicului larg, studenților și elevilor.
Prima etapă a proiectului a cuprins lucrări de toaletare a labirintului verde, format din Buxus Sinensis, care delimitează zonele cu plante, precum și o serie de lucrări de curățare și amenajare a spațiului. Terenul a fost acoperit cu o membrană anti-buruieni și decorat ulterior cu un strat de mulch, menit să asigure o protecție suplimentară împotriva plantelor dăunătoare și să contribuie la păstrarea umidității. În plus, toate plantele din cadrul ”Grădinii cu remedii” au fost etichetate, astfel încât vizitatorii să identifice mult mai ușor specia și aria terapeutică pentru care fiecare plantă este benefică. În total, anul acesta a fost amenajat un procent de aproximativ 60% din suprafața totală de 1800 mp a sectorului denumit ”Grădina cu remedii”.
În etapa de amenajare următoare, planificată să înceapă în primăvara anului 2017, Secom ® va continua să susțină lucrările pentru restul suprafeței și va acorda suport necesar pentru extinderea colecției cu noi specii de plante medicinale.
”Natura ne-a oferit dintotdeauna resurse deosebite pentru sănătate, drept dovadă plantele medicinale sunt folosite și astăzi cu mult succes. Ideea acestui proiect s-a născut din dorința de a facilita accesul publicului la bogăția de resurse pentru sănătate pe care ne-o oferă plantele. Ne dorim ca “Grădina cu remedii” să devină o resursă educațională atât pentru studenții de la Facultățile de Medicină și Farmacie, cât și pentru copiii sau bucureștenii interesați de fitoterapie. Angajamentul pe care ni l-am luat față de Grădina Botanică din Bucureşti este unul pe termen lung și vom oferi tot suportul nostru pentru realizarea unui proiect valoros, care să contribuie la o mai bună cunoaștere a rolului naturii în viața noastră,” a declarat Lucia Costea, managing partner Secom ®.
Sectorul de plante medicinale și utile a existat încă din anul 1886, din momentul în care Grădina Botanică din București a fost amenajată în spațiul din Șoseaua Cotroceni. Design-ul său, sub forma unui labirint, este la fel de vechi precum sectorul în sine. În prezent, peste 300 de specii de specii sunt plantate în acest sector (plante medicinale şi plante utile), toate grupate în 26 de segmente, în funcție de aria terapeutică sau domeniul în care pot fi folosite, de exemplu: plante pentru afecțiunile sistemului cardiovascular, plante pentru metabolism și nutriție, plante pentru imunitate sau plante utilizate în industria cosmetică.
”În cazul sectorului cu plante medicinale și utile căutam soluții pentru revitalizarea zonei. De aceea, am primit cu bucurie propunerea de parteneriat din partea companiei Secom ® pentru reamenajarea întregului sector. La scurt timp după începerea colaborării s-au întâmplat minuni: mobilizarea a fost extraordinară, au fost realizate lucrări pe care, fără sprijin, nu am fi reușit să le facem singuri. Astfel de parteneriate sunt vitale pentru longevitatea Grădinii Botanice, dar să nu uităm că depinde de noi toți să îi păstrăm frumusețea în timp.” a declarat Paulina Anastasiu, director al Grădinii Botanice din București.
La evenimentul de lansare a ”Grădinii cu remedii” a participat și Tatiana Onisei, Șef Serviciu în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare (IBA București), care a dezbătut pe baza obiceiurilor de consum ale românilor în domeniul plantelor medicinale și produselor derivate din acestea.
“Conceptul de medicină integrativă promovat de compania Secom® este unul foarte benefic pentru educarea populației – oamenii trebuie să conștientizeze importanța consultării unui specialist atunci când consumă plante medicinale și produse derivate. Apreciez inițativa companiei de a lansa un proiect precum ”Grădina cu remedii”, este foarte important să înțelegem cât de însemnată este educația în management-ul propriei noastre sănătăți” a declara Tatiana Onisei.
Începând de joi, 8 septembrie, “Grădina cu remedii” va fi deschisă publicului larg și va putea fi vizitată de toți cei care sunt curioși să descopere plantele cu rol important pentru sănătatea și viața noastră, de zi cu zi.
Despre Secom®
Secom® este o companie românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă pentru un stil de viață sănătos. Compania este specializată în importul, promovarea și comercializarea de produse naturale pentru sănătate și frumusețe. În prezent, portofoliul Secom® acoperă toată gama de afecțiuni, cuprinzând peste 250 de suplimente alimentare naturale și de fito-dermatocosmetice, o mare parte unice pe piața din România și include: vitamine și minerale, extracte standardizate din plante, fructe și legume, formule fito-homeopate, ciuperci medicinale, extracte glandulare, aminoacizi, enzime, probiotice și prebiotice, o linie specială de suplimente alimentare pentru copii, creme medicinale și fito-dermatocosmetice. „Produsele Secom® sunt disponibile în 8.000 de farmacii și magazine cu profil naturist la nivel național, precum și în cele 9 magazine Secom® din București, Brașov, Bacău, Iași, Ploiești și Timișoara.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro