12 idei de cadouri de Crăciun pentru bărbați și femei. Surprinde-ți jumătatea!

2 noiembrie 2020
Autor:
SC MARKETING FOR YOU SRL

Tic-tac, tic-tac...și tu numeri clipele care au mai rămas până la sosirea sărbătorilor de iarnă? Ei bine, ele se apropie cu pași repezi, așadar este timpul să începi deja căutările pentru cele mai potrivite cadouri de Crăciun. Pentru a fi un Moș pregătit, trebuie să te asiguri că alegi daruri pe placul tuturor celor dragi. Am pregătit o listă amplă de idei de cadouri de Crăciun pentru iubit sau iubită, soț sau soție! 

Idei de cadouri pentru bărbați 

Idei de cadouri pentru bărbați 

Idei de cadouri pentru bărbați

Pare că nu este ușor să alegi un cadou potrivit pentru un bărbat, fie el iubit, soț, frate, tată sau prieten. Ei bine, suntem de acord cu tine! Uneori, această misiune este dificilă, însă lasă-ne să fim spiridușii tai și să îți propunem câteva idei de cadouri pentru bărbații iubiți, ideale pentru a fi dăruite de Crăciun.

Idei de cadouri pentru iubit 

Atunci când ești în căutarea unui cadou de Crăciun pentru partenerul tău, te gândești, probabil, să optezi pentru clasicele obiecte personalizate cu mesaje de dragoste sau poze cu voi. Îți spunem un secret: acestea nu sunt tocmai pe placul domnilor, mai ales dacă ne referim la cei care preferă ideile originale. Sfatul nostru este să te orientezi către daruri practice și utile cu care nu vei da greș. Iată care sunt acestea:

  • Parfumuri pentru bărbați. Nu este nevoie să investești o avere pentru a achiziționa un parfum care să persiste și care să fie pe placul jumătății tale. Găsești o mulțime de astfel de produse la prețuri foarte accesibile în cataloagele Oriflame și pe site. 
  • Bijuterii. O bijuterie reprezintă, de cele mai multe ori, o dovadă a faptului că îți dorești să rămâi cât mai mult timp prezent în viața celui căruia i-o oferi. Pentru că aproape orice bijuterie poate căpăta o semnificație aparte prin gravarea unui mesaj de suflet (sau a inițialelor sale), credem că ele se numără printre acele cadouri de Crăciun pe care orice bărbat îndrăgostit și-ar dori să le primească.
  • Un smartwatch. Partenerul tău este pasionat de tehnologie? Dăruiește-i un gadget pe care îl poate lua cu el oriunde, chiar și în sala de fitness. Optează pentru un smartwatch de ultimă generație - cu siguranță unul dintre cele mai apreciate cadouri pentru bărbați!
  • Un portofel. Din lista de idei de cadouri pentru băieți, nu poate lipsi un accesoriu cât se poate de util: portmoneul. În funcție de bugetul pe care îl ai la dispoziție, poți alege un model de lux, din piele (eventual realizat pe comandă și care să îi poarte inițialele iubitului tău), sau pentru un portofel simplu, în care acesta să-și poată păstra în siguranță lichiditățile, cardurile de credit și documentele personale. 

Toate aceste propuneri pe care ți le-am prezentat reprezintă, de asemenea, idei inspirate de cadouri pentru iubit de ziua lui. 

Idei de cadouri de Crăciun pentru soț 

Lista de cadouri de Crăciun ar trebui să le includă și pe cele dedicate celui cu care ți-ai unit destinul. Alegând cele mai potrivite cadouri pentru soț, îți poți demonstra dragostea și grija față de acesta - două dintre ingredientele necesare pentru longevitatea unei căsnicii armonioase. Printre acele cadouri pentru bărbați pentru care poți opta în acest caz se numără și:

  • Articolele vestimentare. Soțul tău este preocupat de imaginea sa și, de multe ori, te acompaniază atunci când faci cumpărături în mall? Dacă răspunsul este da, atunci îi poți oferi piese vestimentare pe care știi că le-ar purta cu plăcere. De altfel, chiar dacă soțul tău nu este pasionat de modă, îi poți cumpără articole de îmbrăcăminte de care știi că are nevoie și care i-ar putea completa garderoba.
  •  Cadouri pentru pasiunile sale. Pentru a-i arăta partenerului tău cât de mult îl iubești, oferă-i daruri care să îi susțină pasiunile. De exemplu, dacă are ca hobby fotografia, alege pentru el un aparat profesional cu ajutorul căruia să poată surprinde ipostaze inedite. Pe de altă parte, dacă este un iubitor al muzicii, cu siguranță s-ar bucura să primească daruri precum o boxă portabilă sau o pereche de căști.
  • Băuturile. Băuturile alcoolice sunt de nerefuzat de majoritatea dintre reprezentanții sexului tare, acestea fiind de altfel printre cele mai populare idei de cadouri pentru bărbați, ideale pentru orice ocazie. Așadar, atunci când faci cumpărăturile pentru lista de cadouri de Crăciun, nu uita să treci pe la supermarket!
  • Cărțile. O carte bună va fi un cadou ideal pentru partener în perioada sărbătorilor de iarnă. Cu ocazia vacanței, avem mai mult timp pentru noi, deci Crăciunul este ocazia perfectă pentru ca soțul tău să își redescopere pasiunea pentru citit.

Idei de cadouri pentru femei 

alina-eremia-oriflame

alina-eremia-oriflame

Ai putea spune că doamnele și domnișoarele sunt ușor de impresionat chiar și cu un dar simplu, dar noi suntem de părere că ar trebui să mizezi pe acele idei de cadouri pentru femei pretențioase dacă vrei cu adevărat să-ți surprinzi iubita sau soția. Pentru prezența feminină specială din viața ta, avem câteva propuneri de cadouri de Crăciun care nu costă mult:

Idei de cadouri pentru iubită sau soție feli-oriflame

  • Produsele cosmetice. Cel mai simplu mod de a ajunge la inima unei femei este să îi oferi cât mai multe produse de îngrijire personală. Poți alege produse de make up, dar și cosmetice pentru întreținerea corpului sau parfumuri pentru femei. Foarte potrivite sunt produsele de îngrijire în ediție specială de sărbători, cu arome specifice, cum ar fi scorțișoară, turtă dulce sau vanilie.
  • Cadouri romantice. Printre cele mai îndrăgite cadouri pentru fete se numără și cele romantice. Astfel, îți poți îndrepta atenția către obiectele personalizate, către ramele foto și, de fapt, spre orice obiect care ar putea sa însemne un dar simbolic. 
  • Un pulover cu motive de sărbători. Vrei să găsești rapid cadouri de Crăciun pentru iubita ta? În perioada sărbătorilor de iarnă ai la dispoziție o mulțime de pulovere cu motive specifice. Cu siguranță partenera ta se va bucura să primească o bluză cu reni - recuzita perfectă pentru ședința foto lângă brad!
  • Cadouri pentru casă.  Decorațiunile tematice de sărbători, ornamentele pentru împodobirea bradului sau orice alt obiect care va aduce un plus de valoare estetică locuinței, se încadrează în categoria acelor cadouri pentru femei pe care le poți alege în orice ocazie. Prin urmare, alege diverse accesorii pentru casă drept cadouri de Crăciun pentru soția ta! 

Dacă încă ești nehotărât/ă și încă nu știi cum să îți surprinzi jumătatea. Avem un ultim pont pentru tine! 

Seturile de cadou sunt la mare căutare Crăciunul acesta

Pentru cei mai pragmatici, venim cu propunerea unui cadou complet atât pentru doamne și domnișoare, cât și pentru domni sub forma seturilor în ediție limitată de Crăciun, ce includ un mix de produse frumos ambalate într-o cutie de cadou. În acest fel, vei oferi un dar mai consistent la un preț avantajos pentru buzunarul tău. 

Start! Vânătoarea pentru cadoul potrivit a început! Inspiră-te din lista noastră cu idei de cadouri de Crăciun pentru bărbați și femei și surprinde-ți jumătatea!

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram