14 noiembrie 2012 Ziua Mondiala a Diabetului

14 noiembrie 2012
Autor:
dowmedia08

În fiecare an, pe data de 14 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua Mondială a Diabetului. Rolul acestei zile este de a atrage atenția asupra importanței prevenției și controlului eficient al diabetului, în condițiile în care această boală afectează peste 346 de milioane de oameni la nivel mondial.
Ziua Mondială a Diabetului 2012 este marcată și în România pe data de 14 noiembrie în cadrul Campaniei Naționale Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, printr-o serie de acțiuni care au în centru simbolurile de luptă împotriva diabetului.
Cercul albastru este emblema Zilei Mondiale a Diabetului și reprezintă cerul care unește toate națiunile în lupta împotriva acestei afecțiuni. Pentru a puncta simbolistica, un grup de copii din cadrul Clubului Sportiv Universitar Oradea, în parteneriat cu Universitatea Oradea (Facultatea de Geografie, Turism și Sport – Departamentul Educație Fizică și Kinetoterapie) va face o demonstrație de gimnastică ritmică cu cercuri albastre. Astfel, se va pune accentul pe importanța prevenției diabetului prin practicarea activității fizice ca parte a unui stil de viață sănătos. Evenimentul va avea loc la Lotus Shopping Center Oradea, începând cu ora 17.00 .
La nivel internațional, de Ziua Mondială a Diabetului sunt iluminate în albastru clădiri reprezentative în semn de solidaritate cu milioanele de persoane care suferă de această boală. Anul acesta, clădirea oficială iluminată în albastru de către Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice este Palatul Primăriei Oradea, clădire monument istoric. Construită între 1902-1903, Primăria este cel mai impozant edificiu din piaţa centrală din Oradea, cu o bogată încărcătură istorică.
Acțiunile de Ziua Mondială a Diabetului 2012 fac parte din Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, care se desfășoară în perioada 10-14 noiembrie. În cadrul campaniei, au fost realizate testări gratuite de glicemie și hemoglobină glicozilată, videoproiecții educative în școli și facultăți, precum și evenimente destinate publicului profesionist.
Campania Națională Controlează-ți Diabetul, ediția Oradea, a fost organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în parteneriat cu Centrul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Oradea. Parteneri ştiinţifici: Asociaţia Română de Educaţie în Diabet şi Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. Pe plan local, manifestarea este susţinută de către Primăria Municipiului Oradea, Direcția de Sănătatea Publică Bihor, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Colegiul Medicilor Bihor. Partener: Oradea Transport Local.
Management eveniment: Sănătatea Press Group

Diana Nanciu
PR Specialist
0733.011.109
[email protected]

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram