190 de bloguri s au înscris în competiția SuperBlog 2012 Au mai ramas 2 zile de înscrieri

28 septembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Pe durata competiției (1 octombrie - 1 decembrie 2012), participanții se vor "duela" în creativitate pe teme de blogging dintre cele mai diverse, de la cele din domeniul auto sau IT până la cărți, parfumuri, produse alimentare, cadouri și bijuterii, echipament sportiv, cursuri de dezvoltare personală, servicii profesionale pentru magazine online sau servicii hoteliere. Apoi, companiile-partenere jurizează articolele participanților, pentru ca, în final, cei care duc la bun sfârșit toate probele competiției să fie recompensați, în funcție de locul ocupat în clasament, cu premii în bani și în produse, servicii sau vouchere în valoare totală de 21.450 lei (RON).

Înscrierile în SuperBlog 2012 se desfășoară până duminică, 30 septembrie 2012, inclusiv, iar lista blogurilor înscrise și acceptate în concurs numără în prezent 190 de participanți - deopotrivă "veterani" ai competiției și aspiranți în premieră la blazonul de SuperBlogger. La competiție poate participa orice persoană fizică de vârstă majoră, care deține un blog și are domiciliul în România, indiferent de vechimea, tematica sau traficul blogului. Regulamentul oficial al competiției și alte informații sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu, unde se vor și lansa probele SuperBlog 2012 începând de luni, 1 octombrie a.c.

În total, în cele 4 ediții SuperBlog (2008-2011), s-au înregistrat 800 de participanți și s-au scris peste 10.000 de articole. Competiția este susținută de companii renumite, românești și multinaționale, care susțin dezvoltarea blogosferei. Sponsorii SuperBlog 2012 sunt: Toyota, real,- Hypermarket, Oktal.ro, Editura Nemira, Luxury Gifts, Azerty, Edimax, SpringShop, MediaDOT, Coty, Delaco, NH Hoteles, TMI Romania, Borealy și Aventuria.

Parteneri media: RadioLynx.ro, Trilulilu, revistele Connect și PHOTO Magazine, PRwave.ro, 121.ro, JurnalLifeStyle.ro și bloggerii clasați pe primul loc în edițiile SuperBlog 2008-2011: ArenaIT.net, MoneyWatch.ro, Obisnuit.eu și Robintel.ro. Organizator: SwissPlan.biz

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram