O campanie Google Ads este un set de grupuri de anunțuri cu un buget zilnic predefinit. Atunci când se crează campania trebuie să parcurgi mai mulți pași, precum: selectarea obiectivelor, a audienței, a distribuirii anunțurilor, a conversiilor, dar și de adăugarea de informații care să atragă publicul țintă. Campaniile Google Ads sunt organizate de cele mai multe ori pe categorii de produse sau servicii ori pe mărci.
Fiecare agenție de ads creează campanii separate pentru a distribui grupurile de anunțuri cu locații diferite sau folosind bugete separate.
Atunci când vrei să realizezi o nouă campanie sau vrei să îmbunătățești campaniile pe care le ai trebuie să ai în vedere un set de elemente pentru îndeplinirea obiectivelor. Acestea sunt: imaginea brandului, valoarea unică pe care o oferi și setările pe care le faci.
Aici nu ne referim doar la logo, deoarece imaginea mărcii se referă la tot contextul. Un element de bază este cel de percepție pe care produsul și/sau serviciul furnizat îl are în rândul consumatorilor, indiferent dacă vorbim de persoane fizice sau juridice. Percepţia este un proces de cunoaştere prin înțelegerea caracteristicilor și a contextului.
Imaginea este reprezentată de reclamă (poză, text, elemente grafice etc), de prezentarea pe piață (informațiile de pe site, rețelele de Social Media, publicații online), dar și poziționarea față de concurenți (elemente distinctive, informații noi, mai multe caracteristici etc.).
Pentru o campanie Google Ads performantă, valoarea unică reprezintă o strategie raţională de promovare. Această valoare poate fi comunicată printr-un mesaj scurt care include beneficiile unice pe care un client le va primi în urma unei achiziții a produsului sau utilizare a serviciului.
Atunci când creezi acest mesaj trebuie să răspunzi la următoarele întrebări:
În primul rând când creezi o campanie Google Ads trebuie să te hotărăști ce tip de reclamă utilizezi: de cuvinte (keywords), display (reclame care se afișează sub formă de bannere pe alte site-uri), remarketing (sunt tot reclame sub formă de bannere, dar se utilizează când potențialul client a intrat pe site-ul tău dar nu a realizat conversia setată și astfel apare reclama pe alte site-uri), Shopping (reclamele sub formă de listă de produse) sau Video (reclamele de tip clip care apar pe diverse site-uri sau YouTube).
Alte setări de care trebuie să ții seama sunt cele legate de audiență (elemente demografice: vârstă, gen, interese, stare civilă, nivel de educație, locație etc.), intervalul în care se va realiza reclama (pe tot parcursul zilei, de luni până duminică, doar în anumite intervale etc.), ce tip de conversie se așteaptă (adăugare în coș a anumitor produse, finalizare comandă, transmitere de abonare la blog sau formular de comandă, vizitarea a 2-3 pagini etc.).
Acești trei pași care par simpli sunt elemente de bază când se crează o campanie Google Ads. Pentru o menținere și o întreținere a unei campanii de reușită trebuie să elimini elemente care nu aduc conversii, să adaugi cuvinte negative (care nu fac obiectul vânzării tale), să adaugi elemente noi. Toate acestea trebuie urmărite îndeaproape și trebuie să realizezi o raportare continuă.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro