Toti sportivii au participat la proba de gimnastica si au avut de ales intre probele de badminton, bocce sau inot. Sportivii nostri au excelat la badminton - introdus pentru prima data ca proba de concurs. Laurențiu Munteanu, Victoria Daicu si Adrian Moldovan au obtinut cate o medalie de aur la proba de badminton, iar Valentin David, Adrian Gabrian și Alin Suciu au obtinut cate o medalie de argint.
Ghizela Ghereben (37) este fericita castigatoare a doua medalii, una de aur si una de argint: „Sunt fericita ca am castigat si aur si argint. Nu credeam ca o sa iau locul I. A fost greu, am jucat 8 seturi cu cei de la Resita, Oradea, Satu Mare si Bocsa. Dar am reusit si abia astept Jocurile de la Craiova. Se vor tine in martie, poate pica exact de ziua mea – as fi bucuroasa sa-mi tin ziua de nastere la Special Olympics”.
„Am sustinut mereu participarea sportivilor nostri la diverse competitii si activitati pentru ca am crezut in abilitatile si talentele lor si am dorit sa profitam de orice ocazie pentru ca ei sa primeasca aprecierea pe care o merita. Persoanele cu dizabilitati intelectuale au dovedit ca iubesc sportul si pot participa nu doar la actiuni dedicate lor, ci si la cele care nu sunt concepute special pentru ei – asa cum este de altfel sanatos pentru orice societate.” – Laila Onu, director executiv, Fundatia „Pentru Voi”.
La eveniment au participat 150 sportivi cu dizabilitati intelectuale si 40 insotitori de la organizatii neguvernamentale si scoli speciale din Alba-Iulia, Arad, Baia-Mare, Bocsa, Cluj-Napoca, Lugoj, Mures, Oradea, Reșița, Satu-Mare și Timisoara.
Festivitatea de premiere a fost asteptata cu multe emotii atat de sportivi cat si de public. Toti sportivii au urcat pe podium, au primit medalii si au fost aplaudati pentru rezultatele obtinute, iar reprezentantii Clubului Rotary Reșița au oferit cadouri tuturor.
* * * * *
Fundatia „Pentru Voi” din Timisoara, infiintata in 1996, ofera servicii sociale comunitare si programe de dezvoltare a abilitatilor de viata independenta pentru adulti cu dizabilitati de dezvoltare, militeaza pentru respectarea drepturilor acestor persoane si are la baza credinta ca toti oamenii sunt egali si trebuie respectati si valorizati.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro