În 2013 au fost realizate la nivel mondial peste 23 de milioane de intervenţii de înfrumuseţare, în creştere cu aproape 8 milioane faţă de anul 2011, când au fost înregistrate aproximativ 15 milioane de astfel de intervenţii, arată ultimele statistici publicate în 2014 de Societatea Internaţională de Medicină Estetică.
Deşi numărul persoanelor care apelează la intervenţiile de chirurgie estetică este într-o continuă creştere, în mintea oamenilor încă gravitează numeroase mituri referitoare la procedurile de înfrumuseţare. Vorbim despre idei preconcepute, care pot afecta decizia de a apela la chirurgia estetică. În acest context, dr. Cristian Niţescu, unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din România, face apel la o informare corectă a populaţiei cu privire la domeniul chirurgiei estetice.
„La ora actuală există o multitudine de surse de informare despre intervenţiile chirurgicale de înfrumuseţare, ceea ce este un lucru bun deoarece în acest fel oamenii se pot familiariza cu tipurile de proceduri. Din nefericire, există numeroase surse nu tocmai avizate sau oficiale şi astfel apar din ce în ce mai des cazuri în care numeroase informaţii eronate ajung la publicul larg. De exemplu, s-a întâmplat de nenumărate ori să vină la cabinet persoane care să ceară o lipoaspiraţie pentru a pierde în greutate, deşi această intervenţie este una strict de remodelare corporală şi nu o metodă de slăbit. Alte persoane solicită măriri de sâni cu implanturi imense când de fapt necesită o ridicare de sâni asociată unui implant mamar de dimensiuni uzuale. Consider că este extrem de important ca persoanele care doresc să apeleze la chirugia estetică să meargă mai întâi în cabinetul chirurgului estetician ales pentru a vedea exact ce tip de intervenţie chirurgicală li se potriveşte, nu să vină cu idei preconcepute”, a declarat dr. Cristian Niţescu, medic primar în chirurgie estetică.
Pentru o informare cât mai corectă a populaţiei, dr. Cristian Niţescu ne ajută în cele ce urmează să demontăm cinci dintre cele mai comune mituri despre chirurgia estetică.
1. În chirurgia plastică este vorba numai de frumusețe și capriciu – fals
Deși intervenţiile de mărire a sânilor, tratamentele cu botox, liftingurile faciale şi rinoplastiile se bucură de cea mai mare popularitate în rândul oamenilor, chirurgia plastică înseamnă mult mai mult. Potrivit dr. Cristian Niţescu, acest domeniu cuprinde şi intervenţii de corectare a defectelor congenitale, dar şi operaţii de reconstrucţie a sânilor după mastectomii.
„Chirurgia plastică vizează cumulat rezultatele funcționale și generale după intervenţiile chirurgicale, nu ţine doar de partea estetică. Chirurgia estetica este doar o ramură a chirurgiei plastice, la fel cum este şi microchirurgia reconstructivă. În plus, deşi un pacient alege o intervenție chirurgicală din motive de estetică, de multe ori decizia sa are la bază dorinţa de a corecta zonele care nu pot fi modificate prin dietă, scădere în greutate sau proceduri nechirurgicale”, a explicat dr. Cristian Niţescu.
2. Doar persoanele foarte bogate apelează la intervenţii chirurgicale de înfrumuseţare – fals
Dacă această afirmaţie ar fi fost adevărată, chirurgia estetică nu ar fi acum o specialitate cu adresabilitate crescută în întreaga lume, susţine dr. Cristian Niţescu. În realitate, cei mai multi pacienţi sunt pur si simplu oameni de toate felurile, care doresc să-şi modifice anumite imperfecţiuni, pentru a duce o viaţă mai bună, pe plan social şi profesional.
3. Chirurgia estetică este numai pentru femei - fals
Deși femeile reprezintă marea masă a persoanelor care apelează la intervenţiile de înfrumuseţare, aceste proceduri au început să fie din ce în ce mai căutate şi de bărbaţi.
Proceduri mai putin invazive cum ar fi tratamentele cu botox sau cu laser pot oferi bărbaţilor un ten proaspăt, natural şi mult mai tânăr, la costuri relativ reduse. Aceste intervenţii, împreună cu liposucţia şi rinoplastia, sunt cele mai populare tratamente de chirurgie estetică în rândul reprezentanţilor sexului tare, susţine dr. Cristian Niţescu.
4. Chirurgia plastică nu lasă cicatrici, iar rezultatele durează pentru totdeauna - fals
Chirurgii esteticieni se pricep foarte bine în a reduce dimensiunile şi aspectul cicatricilor post-operatorii. Din păcate, orice tip de intervenţie chirurgicală lasă în urmă anumite semne, care pot fi şi inestetice, în funcţie de modul cum cicatrizează fiecare organism – lucru ce nu se poate prevedea preoperator.
În ceea ce priveşte rezultatele obţinute în urma intervenţiilor de chirurgie estetică, dr. Cristian Niţescu precizează că durata acestora, menţinerea rezultatelor practic, depinde de foarte multe aspecte, cum ar fi calitatea pielii pacientului, respectarea recomandărilor post-operatorii, starea generală de sănătate a fiecărei persoane, bagajul genetic, factori hormonali sau legaţi de pierderea/ creşterea în greutate, etc.
5. Liposuctia este o metodă de a pierde în greutate - fals
Liposucţia sau procedura de remodelare corporală este recomandată persoanelor care nu reuşesc să scape de grăsimea depozitată în anumite zone, după ce toate celelalte metode au dat greş. Altfel spus, liposucţia este o metodă de retuşare a anumitor zone inestetice pentru a îmbunătăţi aspectul fizic. Candidați pentru aceast tip de intervenție sunt femeile şi bărbaţii nemulţumiţi de depozitele adipoase localizate pe abdomen, coapse, fese, brațe sau gușă, adică zone cu grăsime persistentă, care nu poate fi îndepărtată prin regimuri de slăbire sau activitate fizică intensă.
......................................
Doctorul Cristian Nițescu, medic primar în chirurgie plastică, microchirurgie reconstructiva si chirurgie estetică, doctor în ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi plasticieni din România, vă stă la dispoziţie pentru orice informaţii legate de indicaţiile pre şi post-operatorii în diferite intervenţii de chirurgie estetică la Columna Medical Center din Bucureşti
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro