Simptomele care iti indica faptul ca ai sindrom de tunel carpian

4 decembrie 2023
Autor:
Content SEO

Sindromul de tunel carpian (STC) este una dintre cele mai cunoscute afectiuni ale membrului superior, milioane de oameni din intreaga lume fiind diagnosticate cu aceasta afectiune in fiecare an. In randurile ce urmeaza vom discuta despre simptomele sindromului de tunel carpian, despre metodele de diagnosticare si tratamentul ce poate fi urmat.

​Ce simptome prezinta sindromul de tunel carpian?

Furnicaturi si amorteala

STC este cauzat de compresia nervului median, acesta fiind unul dintre nervii majori ai membrului superior, trecand de la baza gatului prin umar, antebrat, incheietura mainii si ajungand in cele din urma in degete (degetele I, II, III si prima jumatate a degetului IV). Nervul median este responsabil de furnizarea de senzatii acestor parti ale corpului.

Cand nervul median este comprimat sau iritat in tunelul carpian, un pasaj ingust aflat in incheietura maini, provoaca in primul rand amorteala si furnicaturi in degete. Acest disconfort devine tot mai mare pe durata noptii, dar si pe parcursul zilei, in timpul activitatilor ce implica folosirea intensa a mainilor.

Slabiciune

Pe masura ce sindromul de tunel carpian se agraveaza, este posibil sa pierzi din forta pe care o aveai, in mod normal, in mana si incheietura mainii si sa intampini dificultati in a tine sau a apuca obiecte. Compresia nervului median poate face ca raspunsurile musculare sa fie mai slabe, reducandu-ti puterea si precizia. Totodata, ai putea avea probleme in a deschide lucruri (cum ar fi un borcan) si in a efectua miscari fine, cum ar fi incheierea nasturilor unei camasi. Aceasta slabiciune progreseaza odata cu inrautatirea bolii.

Durere

In mod obisnuit, la sindromul de tunel carpian, durerea este asociata cu o senzatie de ace, de arsura sau de un soc care se poate simti pana in brat. Aceste senzatii vin si pleaca, in functie de suprasolicitarea mainii si incheieturii mainii, dar pot fi persistente pe masura ce starea se agraveaza. De asemenea, durerea tinde sa fie mai prezenta in timpul noptii, putand chiar sa intrerupa somnul.

​Cum se pune diagnosticul de sindrom de tunel carpian?

Experimentezi simptomele de mai sus? Iti recomandam sa apelezi cat mai curand la un specialist in bolile si chirurgia mainii. Dupa ce te va intreba despre simptomele cu care te confrunti si de activitatile care provoaca aparitia acestora, medicul de mana iti va efectua un examen fizic. Acest examen consta in diferite miscari ale mainii si incheieturii mainii in incercarea de a-ti declansa simptomele sindromului de tunel carpian (examenul include, de obicei, testul Phalen si testul Durkan). Daca examenul fizic este in concordanta cu STC, medicul de mana iti va face si cateva teste electrofiziologice pentru confirmarea diagnosticului, de regula o ecografie in parti moi si o electromiografie.

Ecografia se face pentru a arata starea anatomica a nervului median si eventualele modificari structurale din tunel (aici se poate constata cauza compresiunii).

Electromiografia este necesara pentru a arata date exacte despre gradul de afectare a nervului median.

​Cum se trateaza sindromul de tunel carpian?

Daca ai fost diagnosticat cu sindrom de tunel carpian, medicul iti va recomanda un curs de tratament in functie de severitatea simptomelor cu care te confrunti. In cazurile usoare, uneori odihna, purtarea unei atele pentru incheietura mainii si medicamentele antiinflamatoare pot fi solutia potrivita. Aceste optiuni sunt, de asemenea, recomandate femeilor insarcinate care sufera de STC. Medicul tau iti poate recomanda chiar si injectii locale cu corticosteroizi si fiziokinetoterapie pentru a diminua simptomele. Cu toate acestea, daca metodele non-invazive nu iti ofera alinare sau daca afectiunea este in stadiu avansat, medicul de mana iti va recomanda probabil interventia chirurgicala pentru a largi calibrul canalului carpian si a elibera astfel nervul median de sub presiune.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram