Tot ce trebuie sa stii despre Summer Well 2024

7 august 2024
Autor:
Style Market Online SRL

Cea de-a 13-a editie Summer Well va avea loc in perioada 9-11 august la Domeniul Stirbey Voda din Buftea, locatia emblematica a festivalului. Evenimentul promite sa ne farmece si in acest an cu o serie de artisti atent curatoriati, scene unice si diferite zone de relaxare, entertainment sau food care vor avea grija de starea noastra de bine pe parcursul celor 3 zile.

Festivalul va avea la dispozitie 5 scene unde ne vom crea amintirile verii, inspirati de aerul distinct al fiecareia. Orange Main Stage va gazdui numele mari de pe line-up precum Keane, Nothing But Thieves, Royal Blood sau Two Door Cinema Club. In acelasi timp, pentru a pune in balanta aceasta explozie de ritm si energie, Sunset Stage by ING x Visa va cauta sa imbine artisti romani emergenti - +SHE+, Paulina, Rares - cu recunoscuti artisti internationali ce au o abordare alternativa a muzicii - Tommy Cash si Lucky Love.

Surpriza editiei este reprezentata de 2 scene noi, ce sunt special create pentru a oferi publicului o experienta autentica Summer Well.

Hollow Idols Stage redefineste limitele unui festival, introducand un amestec de ultima generatie intre tehnologie si muzica. Cu un concept unic, aceasta scena prezinta DJ-i virtuali care vor debuta in cadrul Summer Well, marcand un moment revolutionar in evolutia festivalului. O premiera ce promite sa fie o experienta de neuitat pentru public, fiind un proiect dezvoltat de Summer Well in colaborare cu studioul de animatie Wave Studio VFX.

Electro Punk Club Stage este cea mai noua scena de la Summer Well, reprezentand ethosul punk al festivalului. Combinatia dintre rebeliune si neconventional este imbinata cu muzica electronica, reflectandu-ne pasiunea pura pentru inovatie.

Scena se va prezenta sub forma unui club, unde fatadele neon impresionante si vizualurile uluitoare vor acapara privirile tuturor - intreg aspectul fiind proiectat de renumitul colectiv Space Objekt. Designul este inspirat de scena punk din Los Angeles a anilor 1970, in special din locatiile emblematice din Chinatown, Madam Wong's si Hong Kong Cafe.

Dupa incheierea concertelor live, intreg festivalul se va transforma intr-un after party pana dimineata. Victoria, Dwells si The Brothers Macklovitch, sunt cei care se vor asigura de o atmosfera electrizanta.

Daca iti doresti sa descoperi programul detaliat pe zile si ore, poti accesa site-ul www.summerwell.ro sau pagina de Instagram a festivalului (@summerwellfest).

Nu in ultimul rand, ne dorim ca si aceasta editie sa fie una memorabila. De aceea, vei regasi in paragrafele urmatoare cateva lucruri pe care ar fi bine sa le cunosti inainte de a ajunge la festival.

 

 

Care-i treaba cu accesul?

Accesul in festival se va face din str. Oltului, incepand cu ora 16:00 (vineri) si 12:00 (sambata si duminica). Te asteptam cat mai devreme pentru a evita aglomeratia, in mod special in ziua de vineri. Accesul in festival se va realiza pana in ora 23:00, pe intreaga durata a evenimentului.

Un alt aspect important este cel legat de acreditari. Programul pentru acreditari va fi in fiecare zi intre 08:00 - 20:00. Dupa ora 20:00, nu se mai pot face acreditari (presa, parteneri, guestlist).

Festivalul va fi deschis partial pana la ora 05:00 dimineata, in fiecare zi.

Informatii la buzunarul tau

Disponibila atat pe App Store, cat si Google Play, aplicatia Summer Well contine toate informatiile necesare pe parcursul festivalului: program pe zile, harta, lista food & drinks, optiuni de entertainment si chiar biletele de acces achizitionate de pe summerwell.ro. Sfatul nostru este sa iti activezi optiunea de „push notification”, pentru a fi la curent cu ultimele noutati din timpul festivalului.

Patru moduri diferite in care poti ajunge la festival

Domeniul Stirbey Voda este o zona destul de accesibila, unde se poate ajunge prin urmatoarele modalitati: autobuz, tren, bicicleta, masina.

 

  1. Autobuz

Biletele se pot achizitiona direct de pe summerwell.ro si de la intrarea in autobuz, costul unei calatorii fiind de 25 lei. Plecarea se va realiza din Bucuresti, statia Clabucet (zona Piata Chibrit). Primul transport catre Domeniul Stirbey Voda va pleca la orele: 15:30 (vineri) si 11:30 (sambata si duminica).

 

Autobuzele vor circula la intervale cuprinse intre 15 si 40 de minute, asigurand un flux continuu.

 

Vineri

Incepere program - 15:30 - plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

 

Sambata

Incepere program - 11:30 - plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

 

Duminica

Incepere program - 11:30 - plecarea primului autobuz de la Piata Chibrit.

Incheiere program - 04:00 - plecarea ultimului autobuz de la Buftea.

 

Punctele de imbarcare vor fi:

Bucuresti, Statia Clabucet (intersectia blvd. Ion Mihalache cu Calea Grivitei)

Buftea - langa statia de imbarcare din proximitatea festivalului, amenajata special pentru a fi usor vizibila participantilor.

In aceste locatii se vor vinde si bilete.

 

  1. Tren

O alta modalitate de transport pe care o incurajam pentru a veni spre festival este trenul. Plecand din Gara de Nord, poti opta pentru un bilet pe ruta Bucuresti - Buftea. Mai departe, de la gara din Buftea vei putea merge 20 de minute pe jos.

Nu exista trenuri de intoarcere din Buftea catre Bucuresti dupa terminarea concertelor.

Pentru bilete si programul calatoriilor, viziteaza site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

 

  1. Bicicleta

Totodata incurajam sportul si miscarea, iar daca si tu te numeri printre cei curajosi cand vine vorba de transport si optezi pentru bicicleta, vom asigura o parcare dedicata acestora la intrarea in festival.

 

  1. Masina personala

Nu exista parcare dedicata pentru public si va recomandam sa lasati masinile acasa pentru a evita aglomeratia. Verificati rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea.

 

Puncte de prim ajutor

Acestea vor fi disponibile in diferite puncte ale festivalului, fiind marcate pe harta ce se regaaseste in aplicatia mobila Summer Well.

 

Good to know despre bilete

 

  1. Asigura-te ca ai biletul la indemana

Biletul poate fi prezentat in format electronic sau fizic. Important este ca fiecare participant sa aiba asupra lui biletul (de ex. nu pe telefonul insotitorilor).

 

Bratara e cheia de intrare

Cu o saptamana inainte de festival, posesorii de abonamente normale si VIP isi pot ridica bratara de festival din Orange Shop Victoriei, Orange Shop Baneasa Shopping City si Orange Shop Orhideea. Poti face acest lucru joi intre orele 12:00 - 20:00 sau vineri intre orele 12:00 - 18:00. Pentru a facilita procesul e indicat sa ai biletul descarcat pe telefon.

De asemenea, persoanele de peste 18 ani pot comanda bratarile si prin aplicatia Tazz pana joi, in intervalul 10:00 - 20:00.

 

Unde mergi si ce faci?

Programul este impartit pe zile si scene si poate fi gasit in aplicatia mobila Summer Well, sectiunea line-up. Tot in aplicatia de mobil se gasesc informatii precum: harta, zone de arta, optiuni de mancare si bautura, optiuni de entertainment si informatii utile (toalete, zone de prim ajutor etc.).

 

Un top-up facut online inseamna mai mult timp pentru distractie

In acest an, bratarile pentru festival vor avea pe spate un cod PIN. Cu acesta poti realiza top-up-ul online. Inregistreaza-te pe summerwell.ro/topup si adauga suma de bani dorita pe bratara.

Banii pot fi retrasi online inapoi in contul bancar din care s-a realizat tranzactia pe parcursul festivalului, sau online in perioada 13-16 august. Suma minima care poate fi retrasa inapoi online este de 10 lei. Sumele mai mici de acest prag pot fi ridicate doar din cadrul festivalului.

Comisionul bancar aferent refund-ului online catre conturile bancare din alte tari (nu din Romania) va fi suportat de participant, conform regulamentului de plata al festivalului.

Refund-ul online poate fi realizat doar daca biletul este inregistrat pe summerwell.ro/topup.

 

Reguli facute sa nu fie incalcate

 

- Citeste sectiunea de FAQs: https://summerwell.ro/faqs

- IMPORTANT! Participantii minori trebuie sa poarte asupra lor o copie a certificatului de nastere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie sa aiba si declaratia de angajament semnata si completata de parintele sau tutorele legal al minorului.

- Bratarile de festival nu pot fi date jos pe parcursul evenimentului, in momentul in care acest lucru se intampla, accesul la festival este restrictionat.

- Must-haves: act de identitate, declaratie de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil.

- Toti participantii sunt supusi unei perchezitii la intrare, fara exceptii permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant.

- Nu in ultimul rand, te invitam sa consulti lista obiectelor care nu pot fi aduse in cadrul festivalului. Credem cu tarie ca Summer Well este un eveniment care incurajeaza distractia in mod responsabil, astfel consumul substantelor psihotrope / stupefiante (droguri) este complet interzis.

 

Pentru a consulta regulamentul in detaliu, inclusiv listele cu obiecte care pot / nu pot fi aduse in cadrul festivalului, viziteaza link-ul urmator: https://summerwell.ro/p/regulament .

 

Summer Well este un festival Orange,  care an de an este sustinut de o serie de parteneri, ce fac universul festivalului sa prinda contur de fiecare data. Acestia sunt ING, Beck’s, glo, Pepsi, Bacardi, Jagermeister, Martini, Red Bull, Jack Daniel’s, Bombay Saphire, Mega Image, Tazz, Fashion Days, Converse, MedLife, Ford, alpro, Lay’s, Vitamin Aqua, CeraVe, Vichy, La Roche Posay, E-ON, Persil, Schwarzkopf, Pantene, Remington, Academia de Studii Economice din Bucuresti, FABIZ, Bucharest Business School, BoConcept si Transalpina.

 

Abonamentele pot fi achizitionate de pe summerwell.ro, la pretul de 475 lei + taxe. De asemenea, sunt disponibile si bilete de o zi la pretul de 275 lei + taxe pentru vineri si sambata, iar pentru duminica costul biletului este de 375 lei + taxe.

 

Despre Summer Well:

 

Mai mult decat un festival de muzica, Summer Well este o intreaga experienta ce va avea loc in perioada 9-11 august 2024, intr-o locatie unica, ce ne este casa inca de la inceput, Domeniul Stirbey din Buftea. In 2024, Summer Well va sarbatori 13 ani de la infiintare. Pe langa cele 5 scene, festivalul va avea zone de party, instalatii de arta, zone de mancare si bautura, de relaxare si alte activitati.

 

 

www.summerwell.ro

www.tiktok.com/@summerwellfestival

https://www.instagram.com/summerwellfest/

https://www.facebook.com/SummerWellFestival/

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram