Ca parte a unui demers global, Bridgestone a construit anvelope similare pentru autoturisme şi în cadrul operațiunilor sale din Roma, Italia la începutul acestei veri. Toate componentele din cauciuc importante ale acelor modele de anvelope – inclusiv banda de rulare, flancul şi materialul de umplere a talonului – au fost înlocuite cu cauciuc natural extras din arbustul guayule cultivat şi valorificat de Bridgestone.
Se estimează o creștere a cererii de anvelope având în vedere creșterea populației globale şi evoluția industriei auto în țările în dezvoltare. Astăzi, aproape 90% din volumul total de cauciuc natural este obținut din arborele de cauciuc Hevea brasiliensis, care crește în principal în regiunile tropicale din Asia de Sud-Est. Cea mai mare companie producătoare de anvelope şi cauciuc din lume, Bridgestone continuă să investească şi să obțină progrese în materie de cercetare şi dezvoltare pentru a identifica noi resurse mai sustenabile de cauciuc natural având drept scop reducerea supra-concentrării producției de cauciuc natural în anumite regiuni.
Cauciucul natural este principala materie primă utilizată în producția de anvelope la nivel mondial, fiind consumat în cantități mari. Eforturile de cercetare ale Bridgestone se vor axa în viitor asupra optimizării conținutului de cauciuc natural din fiecare arbust guayule, precum şi evaluării aplicațiilor într-o gamă largă de tipuri de anvelope şi compuși de cauciuc.
Arbustul guayule crește în partea de sud-vest a Statelor Unite şi în Mexic, iar cauciucul natural obținut
din acest arbust este un biomaterial derivat din plante similar cauciucului natural obținut din arborele de cauciuc Hevea brasiliensis. Având în vedere că guayule crește în regiunile aride, spre deosebire de regiunile tropicale unde se găsește arborele de cauciuc Hevea brasiliensis, se estimează că dezvoltarea cauciucului din guayule va contribui la diversificarea surselor de cauciuc natural.
După ce a achiziționat un lot de teren agricol în Eloy, Arizona, cu o suprafață de 114 hectare sau aproximativ 281 acri, Grupul Bridgestone a construit o fermă de cercetare pentru a dezvolta practici de înmulțire avansate şi pentru a elabora tehnici de cultivare a arbustului guayule. Bridgestone Agro Operations Research Farm a fost deschisă în septembrie 2013. Un an mai târziu (septembrie 2014), Bridgestone a deschis BPRC şi a implementat toate procesele necesare pentru dezvoltarea cauciucului natural din guayule pentru a fi utilizat în aplicații de anvelope, inclusiv în cercetare şi dezvoltare, producție şi prelucrare experimentală.
Grupul Bridgestone își va continua activitățile de cercetare în ceea ce privește arbustul guayule şi alte materii prime cu scopul de a-şi atinge obiectivul de mediu pe termen lung, şi anume de a utiliza doar materiale sustenabile 100%** în anvelopele sale până în 2050.
* Guayule este un arbust originar din regiunile uscate din partea de sud-vest a Statelor Unite şi nordul Mexicului.
Cauciucul natural se obține din scoarța şi rădăcinile plantei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro