Impactul social al unor proiecte de arhitectura premiat de OAR București

22 iulie 2015

De-a Arhitectura și Proiectul de construire comunitară din Belciugatele dezvoltat de Asociația Arhipera au fost considerate de arhitecții din juriul Anualei cele mai importante acțiuni desfășurate în perioada 2014 – 2015 pentru dezvoltarea comunităților. De-a Arhitectura a fost laureată cu Premiul secţiunii Arhitectură participativă şi acţiuni civice, în timp ce proiectul din Belciugatele a primit o nominalizare la această categorie, precum și Premiul Grupului Rural al OAR.

„YTONG este primul brand care s-a alăturat viziunii Asociației De-a arhitectura încă din 2013 din dorința de a contribui la creionarea unui viitor în care calitatea în construcții să primeze. Asociația ArhiPera este un partener care ne-a surprins prin ideile sustenabile, menite să schimbe viața comunităților pe termen lung”, declară Georgiana Stanciu, marketing coordinator Xella Ro. „Este o onoare să fim alături de aceste echipe deosebite și ne bucură evidențierea muncii depuse de ei prin recunoașterea venită din partea celui mai important for din București în domeniul arhitecturii”, adaugă Georgiana Stanciu.

De-a Arhitectura este o asociație creată de arhitecți români care dezvoltă și promovează proiecte de educație de arhitectură și mediu construit pentru copii în vederea conștientizării și cunoașterii valorii arhitecturii, designului și urbanismului. Pentru anul școlar 2015-2016 cursul se va desfășura în 120 de clase din 15 orașe, fiind predat de arhitecții învățători.

Asociația ArhiPera își propune să îmbunătățească condițiile de viață ale grupurilor vulnerabile din cadrul comunităților aflate în sărăcie extremă prin intermediul unei abordări integrate care include ocuparea forței de muncă, construirea de locuințe, asistență socială, asistență medicală și dezvoltarea comunitară prin cultură. Fiecare casă construită este unică. Membrii familiilor iau parte la procesul de proiectare participativă lucrând împreună cu arhitectul la macheta propriei case, adaptând proiectul la propriile nevoi și obiceiuri.

Despre Xella

Xella este cel mai important producător mondial de materiale de construcții pentru zidărie din domeniul betonului celular autoclavizat. Grupul are 90 de fabrici și numeroase centre de vânzare ȋn 30 de țări. Ȋn România, Xella a inaugurat în anul 2010, la Ploiești, cea mai modernã unitate de producție de blocuri de zidărie tip BCA din Europa de Est, în urma unei investiții greenfield de 32 mil EUR. Cu focus pe inovație continuă și calitate în construcții, Xella produce și comercializează in Romania zidărie premium din BCA sub marca Ytong, iar din 2013 și produse termoizolatoare minerale sub marca Multipor.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram