13 elevi de la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu din capitala au participat la un training dedicat tehnicilor de modelare si imprimare 3D prin proiectul Liceenii invata 3D Printing, initiat de ECDL ROMANIA cu sprijinul ENEVO Group. Proiectul debutase la inceputul anului cu o grupa pilot la un colegiu cu profil tehnic. Si in aceasta etapa, timp de o luna, liceenii de la Vianu, profil teoretic, s-au intalnit cu specialistii ENEVO, avand posibilitatea sa aplice efectiv teoria, reusind sa imprime 3D propriile obiecte concepute.
Vineri, 12 iunie, am marcat finalizarea cursului la Colegiul National de Informatica Tudor Vianu alaturi de Ministerul Educatiei, reprezentat de dna. Nusa Dumitriu-Lupan, Inspector General, care a declarat ca ”exista toate premisele ca acest proiect sa se continue. Un proiect, daca se limiteaza numai la o zona, cum ar fi capitala, nu isi dovedeste eficienta. In toata tara exista elevi pasionati, capabili sa utilizeze tehnologia si trebuie sa ne preocupe egalitatea de sanse.” La eveniment s-a discutat despre o posibila introducere in curriculumul scolar Tehnologia Informatiei a unor teme care vizeaza imprimarea 3D sau crearea unui modul optional pentru anumite profiluri si specializari din liceu si scoli profesionale.
Alaturi de absolventi si alti elevi si profesori interesati, am asistat la o sesiune de demostratii 3D printing, reactiile fiind entuziaste:”Din moment ce noi am reusit intr-o luna sa facem asemenea produse finite, ganditi-va ce am putea sa facem daca am studia asa ceva la liceu.” – Sorina, absolventa curs.
“Imi doresc ca elevii participanti la curs, pe viitor, sa explice altor elevi din scoala cum anume functioneaza o imprimanta 3D si ne dorim sa avem o astfel de imprimanta in scoala.” – Corina Vint, Director Colegiul National de Informatica Tudor Vianu.
Reprezentantii ECDL si-au exprimat astazi interesul de a dezvolta modulul de imprimare 3D, promovand introducerea acestuia in scoli ca optional, pe masura ce tehnologia inovativa ajunge tot mai aproape de utilizatori.
In calitate de autoritate de certificare a competentelor digitale in Romania, ECDL ROMANIA se implica activ in ghidarea tinerilor spre accesul la competente digitale reale si ofera instrumentele utile pentru provocarile ce decurg din transformarile tehnologice. In acest context, sustinerea proiectului Liceenii invata 3D Printing este un demers firesc. Dovezile arata ca expunerea la tehnologie nu poate fi echivalenta cu abilitatea de a o folosi. Daca tinerii nu au acces la educatie digitala in mod formal si structurat, s-ar putea ca niciodata sa nu se deblocheze pe deplin potentialul tehnologiei digitale pentru ei ca si cursanti, angajati, antreprenori sau cetateni.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro