Muzica celebrata de Ziua Mondiala a Proprietații Intelectuale

24 aprilie 2015

În cadrul evenimentelor propuse la nivel mondial de către OMPI se înscriu și manifestările care vor avea loc la nivel național și care vor fi organizate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), în colaborare cu o instituție emblematică pentru muzica românească, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR). Manifestările sunt organizate cu sprijinul Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), Uniunii Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), Societății Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice (PERGAM) și Societății pentru Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor România din Audiovizual (DACIN-SARA).
”Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale este un prilej de a ne manifesta recunoștința pentru munca celor care, cu talent și, de multe ori, cu sacrificii personale, ne oferă prilejul de a ne bucura de muzică. Celebrăm în acest an muzica drept expresie a creativității umane în cel mai profund sens al cuvântului”, a declarat directorul general al ORDA, Leonard Horvath.
Cu acest prilej va avea loc în data de 27 aprilie 2015, de la ora 18:00, la Sala Radio din str. Gen. Berthelot 60-64, sector 1, o recepţie, o conferință de presă, urmate, de la ora 19:00, de un concert care se va bucura de participarea unor artiști de referință din România. La eveniment vor participa oficialități, reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, precum și reprezentanți ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. Invitații vor primi un CD de colecție realizat cu aceasta ocazie.
Având în vedere numărul limitat de locuri, participarea la eveniment este permisă numai în baza invitației nominale transmisă de către ORDA.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram