Superbrands lanseaza ediția a 7 a a Programului Superbrands pentru România

26 februarie 2015

Superbrands lansează ediția a 7-a a Programului Superbrands pentru România

Noul Consiliu Superbrands include 25 de personalități ale comunității de afaceri

Cercetarea de piaţă, pentru desemnarea brandurilor eligibile pentru statutul de Superbrands 2015, a fost demarată în parteneriat cu Ipsos Romania

Superbrands Romania lansează ediția a 7-a a Programului Superbrands. Noul program Consumer Superbrands evaluează performanța brandurilor de produse şi servicii care se adresează direct segmentului consumatorului final, atât din perspectiva profesioniștilor, cât și a consumatorilor.
În cadrul celei de a 7 ediții a programului, pe baza preselectiei calitative asigurata de catre Consiliul Superbrands, Superbrands România va derula, în perioada martie-aprilie 2015 o cercetare cantitativă de piaţă, cu scopul de a măsura percepţia românilor despre reputaţia a mai mult de 700 de branduri prezente pe piaţa locală, fiind vizate acele branduri care se adresează consumatorului final. Studiul se va desfăşura online, pe un eşantion de 1500 de respondenţi. Criteriile pe care consumatorii le iau în considerare la selectarea Superbrandurilor sunt: reputație, încredere, calitate și diferențiere pe piață, considerate în toate programele din lume.
Pentru derularea cercetării de piață, Superbrands România a ales să continue parteneriatul început acum doi ani cu compania Ipsos, filiala locală a Ipsos Group, a 3-a cea mai mare companie globală independentă specializată în studii de cercetare de piață, care a caștigat recent licitația organizată de Superbrands România. Ipsos va derula pentru Superbrands România studiul de piață în urma căruia brandurile performante, conform criteriilor Superbrands, vor fi desemnate eligibile pentru statutul de Superbrands în România. Primele rezultate ale evoluției programului vor fi anunțate în luna aprilie 2015.
Consiliul Superbrands cuprinde anul acesta 25 de nume marcante ale mediului de afaceri, profesionisti in administrarea afacerilor, marketing, comunicare, media, reprezantand diferite sectoare economice din Romania.
Organizaţia Superbrands operează în peste 100 de țări ale lumii, stimulând în mod proactiv, de peste 20 ani, dezvoltarea piețelor locale prin programe specializate de branding și prin publicarea volumelor Superbrands care omagiază reputația brandurior, precum și industria comunicării din fiecare țară.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram