Dezbatere pe tema „Masuri pe care le pot lua angajatorii pentru promovarea egalitatii de gen pe piata muncii”

20 februarie 2015

Asociatia JCI Active Citizens Cluj, in parteneriat cu Loop Operations, Centrul de Resurse pentru Cetatenie Activa, Institutul Economic Roman si Asociatia pentru Promovarea Economiei Cunoasterii, organizeaza in data de 26 februarie 2015, la sala Diplomat din cadrul Grand Hotel Napoca situat in strada Octavian Goga nr.1, din municipiul Cluj Napoca, incepand cu ora 13.00, dezbaterea pe tema „Masuri pe care le pot lua angajatorii pentru promovarea egalitatii de gen pe piata muncii”, in cadrul proiectului „Egalitate reala, nu conceptuala”, cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
La eveniment vor participa aproximativ 20 de persoane – reprezentanti ai autoritatilor publice locale, ai organizatiilor cu activitate relevanta in domeniul ocuparii si incluziunii sociale, membri ai societatii civile, sindicatelor, patronatelor, asociatiilor de IMM-uri si camerelor de comert din regiunea Nord – Vest, precum si femei reprezentante ale grupului tinta al proiectului.
Prin aceasta initiativa partenerii isi propun sa faciliteze dialogul intre reprezentanti ai autoritatilor publice relevante si manageri din companii, reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale, sindicatelor, patronatelor, camerelor de comert si industrie si asociatiilor de IMM-uri, pentru a identifica care sunt masurile pe care le pot lua angajatorii pentru promovarea egalitatii de gen pe piata muncii si pentru a se asigura o participare echilibrata a femeilor si barbatilor la conducere si la decizie in toate institutiile publice, unitatile economice si sociale, partide politice, organizatii sindicale si patronale din regiunea Nord –Vest. De asemenea, se vizeaza identificarea masurilor care pot fi luate pentru a se asigura integrarea pe piata fortei de munca a femeilor cu o varsta mai inaintata, mamelor singure, a femeilor cu nevoi speciale sau a femeilor care apartin unor minoritati etnice.
Proiectul „Egalitate reala, nu conceptuala” propune un program integrat ce are ca principale directii de actiune urmatoarele: cresterea oportunitatilor de angajare pentru femei; imbunatatirea accesului egal la ocupare si construire a unei cariere de succes; promovarea antreprenoriatului in randul femeilor; implicarea autoritatilor publice (centrale si locale) si a altor organizatii relevante (ONG-uri, asociatiilor de IMM-uri, sindicate, patronate, camere de comert) in probleme ce tin de egalitatea de sanse si accesul egal al femeilor pe piata muncii; derularea de studii relevante in domeniu.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram