Saint Gobain Rigips aduce în premiera în România tehnologia Activ’Air

11 noiembrie 2014

Plăcile din gips-carton care purifică aerul din interiorul clădirilor vin ca răspuns la stilul de viață modern când majoritatea oamenilor își petrec aproximativ 90% din timp în interior – în medie 22 de ore pe zi. Astfel, devine tot mai important ca aerul din interiorul clădirilor, indiferent că este vorba de birou sau acasă, să fie de o calitate superioară.
Calitatea aerului din interior
Problema calității aerului este un subiect important, mai ales dacă luăm în considerare că anumite noxe au o concentrație mult mai mare în aerul din interiorul clădirilor decât în cel din exterior. Astfel, în clădirile rezidențiale a fost descoperită o concentrație de 10-15 ori mai mare în aerul interior decât în cel exterior. Din categoria de substanțe denumite compusi organici volatili (COV), formaldehida se evidențează în mod special, fiind masiv prezentă și în clădirile in care locuim, lucrăm, ne instruim, ne tratăm sănătatea, facem sport, sau ne distrăm. Ea intră în componența dezinfectanților, adezivilor pentru tapet, vopselelor, materialelor textile rezistente, spumelor folosite pentru izolare și, cel mai important, în mobilier. Astfel, formaldehida este constant prezentă în mediul interior din jurul nostru.
În ceea ce privește concentrația maxima a acestei substanțe, țările din Uniunea Europeană își impun propriile norme. De exemplu, în Polonia se impune o limită de 0,05 mg/mc, iar in Franța, pragul definit ca limită este de 0,03 mg/mc.
În România, Saint-Gobain Rigips a desfășurat un program de măsurători ale nivelului acestui compus organic volatil în câteva locuințe din Bucuresti. Obiectivul acestui proiect a fost de a evalua situația actuală a calității aerului din mediul rezidențial. Rezultatele măsurătorilor confirmă temerile organizațiilor de mediu, și anume concentrația formaldehidei variază frecvent între 0,07 mg/mc și 0,13 mg/mc în locuințele analizate, nivel situat peste normele recomandate de OMS. Spre exemplu, în casele pe structură de lemn s-au înregistrat depășiri de peste 7 ori a limitei acceptată de către normele franceze aplicabile din 2015 spațiilor publice.
Expunerea prelungită la acțiunea acestor noxe poate cauza disconfort, accentuarea simptomelor unor boli, dar și afecțiuni ale căilor respiratorii sau alergii. În plus, statisticile arată că 7% din copiii din România suferă de astm, aceasta fiind și cea mai frecventă boală cronică identificată la cei mici, iar bolile respiratorii sunt agravate de noxe.
Proprietățile Activ’Air
Plăcile de gips-carton Activ’Air cu miez aditivat captează, rețin și neutralizează formaldehida, contribuind astfel la îmbunătățirea calității aerului. În urma procesului de absorbție, aditivul din placa de gips-carton absoarbe compusul organic volatil și îl transformă într-un compus inert care nu se poate întoarce în aer sub formă de poluant. Tehnologia Activ’Air acționează imediat, în câteva ore de la montarea plăcilor, și reduce cantitatea de formaldehidă din aer cu până la 70%, în condițiile în care pentru fiecare metru cub de aer din încăpere avem un metru pătrat de suprafață de perete, sau plafon, realizat cu Rigips Activ’Air®. Capacitatea de neutralizare se menține timp de 50 de ani și, după eliminarea sursei de poluare din încăpere, formaldehida nu se reîntoarce în aer, ci este reținută în interiorul plăcilor din gips-carton.
„Este esențial să ne preocupe sănătatea mediului interior din locuințele noastre sau din spațiile publice, având în vedere că petrecem aproximativ 90% din timp în interior. Iar în interiorul unei case sunt tot mai multe surse de poluanți, ce transformă locuința într-un spațiu mai puțin sigur decât ne-am putea închipui, ba chiar nociv. Astfel, ne bucurăm că putem lansa în România tehnologia revolutionară Activ’Air. Acest produs răspunde preocupărilor consumatorilor ce doresc să aibă un mediu interior cât mai sănătos și oferă cele mai bune soluțiii în amenajarea spațiului.” a declarat dl. Constantin Hariton, directorul general al Saint-Gobain Rigips.
Testată conform standardului european 16000-23 în laboratorul independent Eurofins, performanţa plăcii a fost evidențiată indiferent de tipul de finisaje folosit, Activ’Air acționând atât prin tapetul de hârtie sau din fibră de sticlă, cât și prin vopselurile acrilice, sau minerale, aplicate.
Într-o primă etapă plăcile Rigips Activ’Air® sunt disponibile în exclusivitate în magazinele Dedeman din întreaga țară, începând cu luna octombrie.
Despre Saint-Gobain Rigips
Prezent de 20 de ani pe piața din România, lider al segmentului materialelor de construcții pe bază de ipsos, Saint-Gobain Rigips a investit continuu în creșterea nivelului de cunoștințe și aptitudini al celor ce lucrează cu produsele sale, numele companiei devenind un sinonim pentru categoria de panouri din gips-carton.
Saint-Gobain Rigips inovează an de an, propunând pieței noi produse ce răspund nevoilor de confort, termic, acustic, de protecție la umezeală și la foc, precum și noi soluții pentru pereți, pardoseli, tencuieli, plafoane fixe sau demontabile, apte de a crea forme funcționale și estetice interesante în mall-uri, teatre, spitale și clinici, hoteluri, spații de învățământ și chiar in casele noastre. Deși nu-l vedem, Rigips® este pretutindeni în viața noastră, zi de zi. Datorita calității produselor si serviciilor oferite si diferențierii fata de ceilalți competitori atât prin produsele inovatoare introduse pe piața româneasca, cât si prin modul de promovare a acestora, Rigips® a fost declarat „SUPERBRAND” Romania pe perioada 2013-2014.
Compania are trei unităţi de producţie: o unitate de procesare a rocii în comuna Mihai Viteazu, o fabrică de plăci de gips-carton şi o fabrică de ipsos de construcţii şi ipsos industrial, cu spaţii de depozitare proprii, situate în municipiul Turda, judeţul Cluj, plus un depozit în Bucureşti. Întreaga echipă este formată din peste 255 de angajaţi, compania fiind prezentă la nivel național prin cei peste 300 de distribuitori si parteneri comerciali.

Despre Saint-Gobain
Cu o îndelungată istorie la nivel internaţional, începută în Franţa în anul 1665, Grupul Saint-Gobain este liderul mondial în domeniul Habitat-ului şi al materialelor de construcţii, oferind soluţii inovatoare provocărilor critice ale prezentului: dezvoltare economică durabilă, eficienţă energetică şi protecţia mediului înconjurător.
Grupul operează în 64 de ţări şi numără peste 190.000 de angajaţi la nivel mondial. În 2013 vânzarile Saint-Gobain s-au ridicat la 42 miliarde de Euro. Inovaţia se află în centrul strategiei de dezvoltare a Grupului, care a fost inclus de Thomson Reuters printre cele mai inovatoare 100 de companii din lume. Bugetul destinat cercetării şi dezvoltării a atins în 2013 valoarea de 430 de milioane de euro.
Saint-Gobain este lider mondial, sau european, în toate domeniile sale de activitate.
În România, Saint-Gobain grupează patru societăţi (Saint-Gobain Construction Products cu diviziile Isover, PAM, Rigips şi Weber; Saint-Gobain Glass Romania cu diviziile Glass şi Abrazivi; MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl) cu circa 1100 de angajaţi şi operează douăsprezece unităţi de producţie în opt situri industriale localizate în Braşov, Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Tulcea, Turda şi Suceava.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram