Agenda Digitala Europeana dezbatuta in cadrul celei de a treia editii a Cafenelei de inovare

22 septembrie 2014

Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior a Cercetarii, Dezvoltarii și Inovarii (UEFISCDI) organizeaza cea de-a treia editie a Cafenelei de Inovare care va avea loc in data de 29 septembrie 2014, incepand cu ora 14:00, la TechHub, Bucuresti (Str. Nicolae Filipescu, Nr. 39-41). Accesul la eveniment este gratuit si se face in baza unei inregistrari prealabile.

Evenimentul aduce impreuna reprezentanti ai structurilor europene si nationale, antreprenori din domeniul tehnologiei, investitori si alti actori importanti pentru ecosistemul antreprenorial romanesc pentru a dezbate idei inovative si propuneri in domeniul cresterii inteligente, precum antreprenoriatul digital, dezvoltarea de clustere si proprietatea intelectuala. Printre acestia se vor afla Diana Voicu, Secretar de Stat Ministerul pentru Societatea Informationala, Ana-Maria Baciu, Head of Intellectual Property practice, Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, Bogdan Tudor, Founder & CEO Class IT Outsourcing, Péter Barta, CEO Fundatia Post-Privatizare, Cristi Badea, Co-founder at MavenHut Games, Willian O'Gorman, Director for Research, CEDRE, School of Business, Waterford Institute of Technology, Irlanda.

Pe agenda acestei editii se numara subiecte precum Agenda Digitala Europeana: oportunitati si provocari pentru antreprenori, importanta clusterelor in stimularea inovarii, rolul proprietatii intelectuale in contextul strategiei de dezvoltare inteligenta a Comisiei Europene.

„Succesul primelor doua editii si deschiderea comunitatii catre evenimente dedicate antreprenorilor inovativi, investitorilor, reprezentantilor capitalului de risc, directorilor incubatoarelor de afaceri, precum si importanta implementarii cu succes a programelor europene dedicate cercetarii dezvoltarii si inovarii ne-au impulsionat sa continuam initiativa Cafenelei inceputa in anul 2012”, afirma Marius Mitroi, coordonatorul Programului Inovare in cadrul UEFISCDI şi al evenimentului.

Inovarea contribuie in mod direct la prosperitatea, bunastarea cetatenilor și a societatii in general, motiv pentru care UEFISCDI considera oportun dialogul intre actorii cheie din mediul public și privat.

Cafeneaua de Inovare este o initiativa UEFISCDI prin care se doreste facilitarea cadrului general pentru dezvoltarea instrumentelor de finantare public-private. Evenimentul este organizat in parteneriat cu Fundatia Post-Privatizare si cu sprijinul Comisiei Europene prin proiectele eDigiregion, SEE Technology, Vibe, Finno, Cloud.

UEFISCDI este o institutie publica a carei misiune consta in promovarea calitatii si leadership-ului pentru invatamantul superior, cercetare, dezvoltare si inovare. De asemenea este recunoscuta pentru initiativele și proiectele sale dedicate dezvoltarii instrumentelor de finantare public-private, in zona de inovare.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram