ista România contribuie la economii de peste 14 milioane de euro la consumul de energie termica

10 septembrie 2014

București, 10 Septembrie 2014. Bucureștenii care și-au montat repartitoare în apartamente au economisit iarna trecută peste 14 milioane de euro, reprezentând o reducere a costurilor pentru încălzire cu 31,2% la blocurile de apartamente cu sisteme de contorizare individuală față de cele necontorizate, conform analizei ista România, elaborată pe baza datelor statistice furnizate de Radet București pentru sezonul de încălzire 2013-2014. În același timp, bucureștenii care nu au repartitoare de costuri pentru contorizarea individuală a consumului au cheltuit mai mult cu peste 16 milioane de euro. Potrivit analizei ista, din totalul apartamentelor din București conectate la sistemul centralizat de încălzire doar 47% sunt contorizate individual cu repartitoare de costuri.
"Este deja de notorietate că folosirea sistemelor de contorizare a consumului individual de energie termică prin repartitoare reduce factura la utilităţi cu până la 31,2%, un procent care se simte în bugetul familiei. Cu toate acestea, doar aproximativ 47% dintre bucureșteni le folosesc, Bucureștiul rămânând cu mult în urma altor capitale europene, din punct de vedere al contorizării individuale. În majoritatea metropolelor europene, nivelul de contorizare a consumului individual de energie termică şi apă caldă ajunge și la 100%. Venim deci în sprijinul cetățenilor, oferind soluții de contorizare eficiente energetic, care reduc consumul și implicit, costurile cu energia termică, salvând banii fiecărui locatar. Repartitoarele sunt avantajoase atât pentru populație cât și pentru protecția mediului, prin eficientizarea consumului de energie termică”, a declarat Marian Șișu, director general ista România, companie specializată în furnizarea de sisteme pentru contorizare individuală.
Conform legislației în vigoare este obligatorie contorizarea individuală cu repartitoare de costuri pentru încălzire și apă caldă, pentru evidențierea consumului de energie la nivelul fiecărui apartament, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de încălzire centralizată cu energie termică. Legea 121/2014 aliniază România la Directiva UE 2012/27/UE privind eficiența energetică.
Despre ista
Compania ista este lider de piață la nivel mondial în măsurarea și calculul pe baza consumului pentru energie termică, apă și alte costuri auxiliare. Furnizorul de servicii energetice cu sediul central în Essen – Germania, oferă soluții inovatoare și durabile pentru eficiența energetică a clădirilor. Serviciile oferite dezvoltatorilor imobiliari, administratorilor de imobile, proprietarilor și furnizorilor de utilități acoperă nu numai furnizarea și instalarea de echipamente de măsurare, ci și calculul în funcție de consum, precum și analiza datelor în domeniul energetic. În plus, față de serviciile clasice, ista dezvoltă soluții durabile în domeniul serviciilor de gestionare a energiei pentru conservarea resurselor limitate. Compania are aproximativ 4.700 de angajați în 26 de țări și oferă servicii în mod regulat la peste 12 milioane de proprietăți rezidențiale și comerciale. În 2013, grupul ista a înregistrat vânzări de 743.9 milioane €. În România, mai mult de 100 de angajați își desfășoară activitatea în 23 de birouri aflate în cele mai importante orașe din țară, având în portofoliu mai mult de 250.000 clienți.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram