Timișoara Startups Demo Day este un eveniment ce se află la prima ediție, în acest an și care va avea loc pe 12 Aprilie, la Cowork Timișoara, cel mai nou hub destinat antreprenorilor, consultanților și freelancerilor din domeniile digitale și creative.
Evenimentul se adresează startup-urilor tech, tinere și inovatoar, care au un potențial global și au dezvoltat cel puțin un prototip funcțional al produsului. Aplicațiile pentru sesiunile de pitching sunt deschise până pe 31 martie, pe site-ul evenimentului. Totodată, Timișoara Startups Demo Day își dorește să aducă în discuție și rolul pe care îl are dezvoltarea ecosistemului tech atât la nivel local, cât și regional.
“Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când începi un business nou este acela de a ști că ai acces la o rețea de suport formată din mentori și alți antreprenori, cu care te poți cunosulta, atunci când ai nevoie. Este suficient de greu să fii pe cont propriu și să construiești o afacere de la zero, astfel cred că este foarte util să știi că poți găsi pe cineva cu care poți discuta despre problemele pe care le întâmpini. În sensul acesta am gândit conceptul evenimentinului Timișoara Startups Demo Day, ca un eveniment de popularizare și networking și pentru coagularea comunității de antreprenoriat din Timișoara și zona de vest” adaugă Andrei Firoiu, CEO și co-fondator al Cowork Timișoara
Fiecare echipă va avea la dispoziție 5 minute pentru a-și prezenta ideea de afacere sau demo-ul produsului pe care l-a dezvoltat, în fața unei audiențe ce va fi formată din antreprenori, investitori, mentori, business angels și potențiali clienți. Cele mai convingătoare prezentări și produse vor câștiga premii și vor beneficia de mentorat.
Timișoara Startups este un director al startup-urilor de tehnologie din Timișoara, gândit ca un proiect colaborativ, unde oricine poate contribui și adăuga informații. Scopul acestei platforme a fost inițial pur informativ, deoarece percepția generală asupra comunității locale de startup din Timisoara a fost aproape inexistentă. Astfel, atât membri comunității și publicul larg pot descoperi și consulta directorul, pot obține informații și date de contact ale persoanelor din comunitate și facilita dezvoltarea de relații în interiorul acesteia.
Înscrieri:
Accesul la eveniment este gratuit, condiționat de înscrierea în prealabilă pe website-ul evenimentului.
Pentru mai multe informații despre eveniment și înscrieri, vizitați: timisoarastartups com/demoday
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro