Simpozion cu tema „Boala Cronica de Rinichi” organizat de IHS Medical School la Braşov

23 iulie 2014

Evenimentul se înscrie într-o serie de manifestări care au marcat, pe parcursul anului 2014, împlinirea a 10 ani de activitate IHS în slujba pacienţilor cu boală cronică de rinichi şi are ca obiectiv crearea unei reţele multidisciplinare, formate din specialiştii care intervin în managementul bolii cronice de rinichi.
Echipa de specialişti, coordonată de Dr. Dan Munteanu - medic primar nefrolog International Healthcare Systems, formator acreditat de Ministerul Sănătăţii – va prezenta în cadrul simpozionului teme referitoare la prevenţia, interacţiunea multidisciplinară în îngrijire, eficacitatea programelor educaţionale şi impactul psihologic în contextul acestei boli. Obiectivul principal este informarea participanţilor cu privire la factorii de risc, modalităţile de depistare precoce şi intervenţie în boala cronică de rinichi, precum şi cu privire la rolul care revine fiecăreia dintre specialităţile medicale implicate.

* * *

IHS (International Healthcare Systems) a fost înfiinţată în anul 2004, ca rezultat al parteneriatului dintre două companii cu tradiţie în domeniul dializei – Baxter SUA şi SofMedica România şi este membră a unui grup de companii din domeniul medical care activează în patru ţări din Sud-Estul Europei.
În prezent, IHS deţine o reţea de 14 centre de dializă şi nefrologie şi tratează, prin profesionalismul celor 500 de specialişti în domeniu, un număr de peste 1.500 de pacienţi.
IHS promovează conceptul de îngrijire integrată a pacienţilor cu boală cronică de rinichi, care constă în acompanierea pacientului în toate stadiile bolii şi în toată complexitatea acesteia.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram