Cascavalul Hochland – facut din lapte romanesc cu rigoare germana

10 aprilie 2014

Liderul pietei de branzeturi din Romania relanseaza Cascavalul Hochland printr-o campanie de comunicare semnata Brands & Bears, The Practice, Interactions si Media Investment. Aceasta ii invita pe consumatori in “bucataria cascavalului Hochland”, unde vor descoperi cum se prepara produsul si care este parcursul acestuia de la ferma pana pe mesele romanilor.
“Stim ca exista un interes ridicat al consumatorilor pentru originea produselor pe care le consuma si a ingredientelor folosite. De multe ori, increderea in producator este un argument mai puternic decat pretul. Iar intr-o piata fragmentata si foarte competitiva cum este cea de cascaval, increderea in marca este o conditie necesara pentru succes. Prin intermediul acestei campanii vrem sa consolidam increderea consumatorilor in Cascavalul Hochland, facand cunoscute secretele din “bucataria” acestuia, pornind de la fermele cu care colaboram pentru achizitia de lapte – materie prima, apoi la fabrica din Sovata unde laptele devine cascaval, la magazine, pana ajunge in bucatariile consumatorilor”, a declarat Andreea Marincescu, Marketing Manager Hochland Romania.
Cascavalul Hochland este rezultatul unei retete autentice, care foloseste numai ingrediente naturale. In fiecare zi, laptele este colectat de la zeci de ferme, mare parte din zona Tarnavelor si ajunge apoi la fabrica Hochland din Sovata, unde devine Cascaval Hochland, cu un gust bun, laptos si consistenta fina, cremoasa, atat de apreciat de consumatorii mici si mari. Aceasta reteta este folosita zilnic in fabrica de la Sovata, jud. Mures, inca din 1976. Odata cu preluarea fabricii de catre Hochland, in 1999, expertizei locale i s-a adaugat rigoarea germana, care aduce cu sine garantia unui produs superior din punct de vedere al calitatii si sigurantei alimentare.
Reteta a ramas aceeasi de la inceputuri, dar in “bucataria cascavalului Hochland” au aparut de-a lungul timpului multiple inovatii. Hochland a introdus in piata primul cascaval feliat si primul sortiment “light” (reteta bogata in proteine, cu continut redus de grasimi).
Expertiza locala si rigoarea germana au facut ca Hochland, marca cu cea mai mare notorietate in piata de branzeturi din Romania (74% notorietate spontana), sa fie si cea mai recomandata marca de cascaval (35% dintre consumatori sustin ca recomanda Cascavalul Hochland altor persoane). Mai mult, consumatorii recunosc Cascavalul Hochland ca fiind un produs inovativ, preferat de copii, cu un gust bun si calitate superioara confirmata de-a lungul timpului, cu un ambalaj practic, usor de recunoscut la raft; conform studiilor de piata, toate acesta sunt atribute specifice Cascavalului Hochland.
“In perioada februarie-martie am implementat o noua campanie de comunicare pentru Cascavalul Hochland. Noul spot TV si campania de sampling pe care am desfasurat-o in peste 150 de magazine din intreaga tara au informat consumatorii in legatura cu particularitatile produsului: facut la Sovata, din lapte romanesc, cu rigoare germana, cascavalul nostru este special; are o consistenta cremoasa si un gust intens de lapte. Ne propunem sa sustinem categoria pe tot parcursul anului 2014, iar consumatorii vor avea parte de o serie de activitati in magazine, in mediul digital si de o experienta inedita care le va permite sa intre in ‚bucataria Cascavalului Hochland”, sa-i descopere secretele, a adaugat Andreea Marincescu.
Lider pe segmentul branzeturilor din Romania, Hochland se mandreste cu o prezenta de 20 de ani pe piata locala, numele sau fiind sinonim cu seriozitatea, calitatea garantata si inovatia permanenta a produselor oferite. In Romania, Hochland detine doua unitati de productie proprii, la Sighisoara si la Sovata. Cascavalul Hochland este a doua categorie ce contribuie in cifra de afaceri a companiei, iar la nivelul intregii piete cascavalul este vedeta branzeturilor, avand cea mai mare pondere in totalul de branzeturi vandute in comertul organizat din Romania.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram