Marele Premiu al Australiei cursa

17 martie 2014

Degradarea pneurilor din toate punctele de vedere a fost redusa maximum, in comparatie cu anul trecut, fenomenul de granulare aparand doar la cativa piloti, printre care si Rosberg, la pneul stanga-fata.

Fenomenul de granulare, unul nelipsit din Formula 1, este cauzat de temperaturile scazute, iar Marele Premiu al Australiei s-a desfasurat la o temeperatura ambientala de 20 de grade Celsius, iar temperatura asfaltului a fost de 27 de grade la start, racindu-se progresiv pe masura desfasurarii cursei.

La Melbourne, toate compozitiile nominalizate de Pirelli s-au comportat bine de la start la sosire, conform asteptarilor, chiar daca sesiunile de calificare de sambata s-au desfasurat in mare parte pe ploaie. Toti pilotii au inceput cursa cu pneurile soft P Zero Galben, cu exceptia lui Sebastian Vettel (Red Bull) si Esteban Gutierrez (Sauber), care au inceput cu compozitia medium P Zero Alb.

Strategia de cursa a fost influentata de iesirea pe circuit a masinii de siguranta, pentru patru tururi, obligand pilotii sa opreasca devreme pentru primul schimb. Jenson Button (McLaren) a exploatat cel mai bine strategia schimbului de pneuri si a reusit sa urce de pe 10 pana pe locul patru la finalul cursei.

“Suntem foarte multumiti de comportamentul pneurilor noastre la Melbourne, in prima cursa din noua era a Formulei 1. Din cauza temperaturilor mai scazute, la unele masini la pneul stanga-fata a aparut o usoara granulare, dar acest lucru nu a afectat performanta pe termen lung. In cele mai multe cazuri acest fenoment a disparut pe masura ce s-a rulat mai mult. Pneurile de compozitie medium au fost folosite pe final de cursa pentru ultimul schimb. Echipele s-au aflat in fata unei noi provocari si sunt sigur ca vor continua dezvoltarea monoposturilor pentru etapele urmatoare pentru a maximiza performanta pachetului sasiu – pneuri”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram