PNEURI P ZERO SPECIAL DEZVOLTATE DE PIRELLI PENTRU ALFA ROMEO 4C

23 octombrie 2013
Autor:
dowmedia08

Milano, 23 octombrie 2013 – Pneurile sunt la fel de mari precum cele care echipeaza automobilele GT – cele cu ADN sportiv – in timp ce logo-ul „AR” prezentat pe flancuri indica modelul pentru care au fost create aceste anvelope: noul model rapid si elegant Alfa Romeo. Exista doua versiuni de echipare posibila pentru modelul recent lansat Alfa Romeo 4C, care combina frumusetea italiana cu tehnologia: 17 inch pentru puntea fata si 18 pentru puntea spate sau 18 inch pentru fata, respectiv 19 inch pentru spate. Tehnologia prezenta pe acest model este ridicata la nivel de arta, fiind si o garantie a performantelor. Noua Alfa Romeo 4C a parcurs, in fapt, legendarul Nurburgring in doar 8m04s cu pneurile P Zero Trofeo, cel mai sportiv cauciuc din gama P Zero. Nu doar acest timp pe tur este un record ci si timpul necesar pentru realizarea acestui pneu: mai putin de un an de munca intensa si colaborare intre inginerii Pirelli si Alfa Romeo – care la fel ca in zilele de glorie ale legendarului Juan Manuel Fangio si ale modelului 159 de Formula 1 – au colaborat indeaproape pentru a obtine cea mai buna tinuta de drum, manevrabilitate si precizie.
Procesul de dezvoltare a inceput anul trecut, primele teste avand loc in noiembrie, iar omologarea fiind obtinuta in februarie 2013. Pana in acest moment au fost parcursi mii de kilometri de teste atat pe simulator cat si pe pistele de la Balocco, Nardo si Nurburgring, mai multe obiective trebuind atinse.
Maurizio Boiocch, responsasbilul tehnic, explica: „4C este o masina foarte usoara si rapida, care genereaza o forta redusa de apasare si necesita un contact optim cu suprafata de rulare. Pentru a atinge acest obiectiv am studiat pata de contact in simulator, si apoi am realizat teste practice pe circuite in conditii reale. Am putut obtine compozitia si structura perfecte, in particular in zona suprafetei de rulare. Pneurile P Zero „AR” sunt sinomime cu aderenta, performanta, sportivitatea si precizia in condus.”
Aceste caracteristici sunt subliniate si de versiunea „AR Racing”, disponibila pentru dimensiunea 18 inch fata si 19 inch pentru spate.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram