Dumbraveanca” aduce “Natura mai aproape de tine” Traseu tematic în padurea Dumbraveni

20 iunie 2013

Acest proiect urmăreşte amenajarea unui nou traseu tematic, care, de acestă dată, va avea ca personaj central o pasăre - dumbrăveanca (Coracias garrulus) - care ne va purta pe aripile sale şi ne va prezenta cele mai importante aspecte ale biodiversităţii din rezervaţia Pădurea Dumbrăveni, aflată în sudul Dobrogei. De-a lungul traseului vor fi amplasate 3 panouri interactive menite să ofere turiştilor informaţiile esenţiale într-un mod uşor de reţinut.
Pentru promovarea proiectului a fost creată o reţea de Junior Ranger, din care fac parte elevii şcolii din localitatea Dumbrăveni. Această echipă a fost creată cu ocazia Zilei Biodiversităţii, când au avut loc o serie de activităţi extraşcolare. Cu acest prilej, coordonatorul de proiect a făcut o scurtă prezentare a ariei protejate, a furnizat o serie de informaţii generale despre aceasta, după care au avut loc şi câteva jocuri menite să le capteze atenţia juniorilor - unul dintre acestea, intitulat “Cine sunt eu?” presupunea ca un copil să recunoască o specie de animal după descrierile coechipierului său. De asemenea, a avut loc şi un concurs de desene cu tema “Pădurea Dumbrăveni în ochii tăi”, unde cei mici şi-au prezentat lucrările şi au fost premiaţi.
Scopul proiectului este conştientizarea, înţelegerea şi responsabilizarea legate de problemele din zona de coastă, care includ activitatea umană cu efectele ei şi promovează gestionarea durabilă a ariilor protejate. Acest traseu se alătură celorlalte patru trasee tematice din regiunea Dobrogea în “Reţeaua ariilor protejate de la Marea Neagră”.
Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România şi este în valoare totală de 21920 lei.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram