Zilele Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr Carol Davila” 2013

20 decembrie 2012
Autor:
dowmedia08

Centru de referinta in nefrologia romaneasca, Spitalul Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” Bucuresti va prezenta, cu acest prilej, proiectele desfasurate, precum si planurile viitoare. De asemenea, cu aceasta ocazie se vor oferi distinctii cadrelor medicale ale Spitalului Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila” care au avut rezultate remarcabile, dar si celor care au avut un rol important in activitatile de cercetare din cadrul unitatii si de sustinere a proiectelor derulate.
”Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila a trecut prin schimbari importante in ultimii ani, dar rezultatele au meritat tot efortul. Zilele Spitalului Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila inseamna, pe de o parte, recunoasterea muncii depuse de intreaga echipa si sustinerea cresterii nivelului stiintific al personalului medical. Organizata si in semn de solidaritate cu pacientii internati pentru probleme renale si cu persoanele care vin zi de zi pentru dializa la acest spital, manifestarea va include si evenimente dedicate publicul larg prin care vom incerca sa atragem atentia asupra problematicii afectiunilor renale”, a declarat prof.dr. Mircea Penescu, managerul Spitalului Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila”.
Conf.dr. Victor Strambu, directorul medical al Spitalului Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila” si seful Clinicii de Chirurgie din cadrul unitatii, a adaugat: ”Zilele Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” vor include simpozioane stiintifice unde se vor prezenta ultimele noutati in nefrologie, dar si informatii de actualitate din chirurgie, in contextul in care spitalul are acum in componenta o Clinica de Chirurgie dotata la standarde internationale. Simpozioanele stiintifice au rolul de a promova educatia medicala continua a specialistilor care isi desfasoara activitatea in cadrul unitatii, dar sunt dedicate si profesionistilor interesati din domeniul nefrologiei, chirurgiei si specialitatilor conexe.”
Spitalul Clinic de Nefrologie “Dr. Carol Davila” este singurul spital clinic de nefrologie din Romania si cuprinde sediul Registrului Renal Roman, locul unde sunt colectate informatii din peste 100 de sectii de nefrologie si unitati de dializa din tara, cu care se afla in conexiune informatica permanenta. In cadrul institutiei se desfasoara activitati de asistenta medicala, stiintifica, didactica si de cercetare abordate intr-o maniera performanta, totul pentru ca pacientii sa beneficieze de asistenta medicala de inalta calitate.
Management eveniment: Sanatatea Press Group

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram