Adina Ionescu MOL Romania: ''Activitatile de CSR care nu au consistenta sunt percepute ca atare si sunt considerate doar exercitii de imagine"
Adina Ionescu, acum PR and Brand Builder la MOL Romania, a descoperit pasiunea pentru comunicare inca din timpul copilariei. Mai tarziu, pasiunea a devenit cariera construita in mai multe companii multinationale din cele mai diverse domenii de activitate, de la IT si comuncatii, pana la sectorul petrolier. Chiar daca activitatea in cadrul MOL Romania ii lanseaza in permanenta provocari care-i solicita resursele profesionale, pasiunea pentru comunicare o determina pe Adina ca in timpul liber sa ''dea voce" unor proiecte sociale dezvoltate de sectorul ONG.
LivePR: Cum ai ajuns in PR? A fost o dragoste la prima vedere pe care ai cultivat-o sau rezultatul unei deliberari intense, a unei analize la rece a oportunitatilor de cariera?
Adina Ionescu: Raspunsul e relativ simplu: pentru ca nu se putea altfel. Cand eram mica si plecam cu parintii in vacanta, cel mai interesant lucru pentru mine era sa fac cunostinta cu oamenii din jurul nostru. Desi matematica m-a salvat la toate examenele, cel mai mult mi-a placut sa citesc. Dorinta de a comunica si a ma informa m-au insotit tot timpul, indiferent de situatie. In ceea ce priveste cariera, dupa aproape trei ani petrecuti in reprezentanta Samsung Corporation, in 1998 mi-am inceput activitatea de comunicator intr-o firma multinationala de prestigiu, Schneider Electric, intr-un moment in care se punea mai mult accentul pe tinerete, entuziasm, capacitate de adaptare si dorinta de a contribui cu toata energia la rezultatul de ansamblu. Timp de sapte ani am invatat din practica legatura foarte directa dintre comunicare si obiectivele de afaceri, dar si bucuria de a lansa campanii care la vremea respectiva reprezentau o premiera la noi in tara. In 2005 am schimbat directia in favoarea sectorului IT&C. La Alcatel-Lucent am inteles cat de profund a transformat tehnologia lumea in care traim. Am facut parte dintr-o echipa de elita, dezvoltatori de software sau specialisti in comunicatii, care ar fi putut sa lucreze cu succes in lumea intreaga. Din 2007 lucrez la MOL Romania, o companie petroliera care prin specificul activitatii sale este strans legata atat de consumatori, cat si de societatea civila si de comunitatile in mijlocul carora activam. Sunt foarte norocoasa ca prin meseria pe care am ales-o, pot sa ma manifest, sa fiu eu insami. Si sa progresez.
LivePR: Esti implicata in actiuni de CSR. Pe langa latura implinirilor profesionale, ce satisfactii personale iti aduc aceste proiecte?
Adina Ionescu: In timpul liber imi ofer experienta de comunicator mai multor organizatii non-guvernamentale. Este alegerea mea de a face cat mai mult bine, utilizand cea mai de pret competenta pe care o am, aceea de a da voce unor proiecte sociale in care cred. De altfel, aceasta este si sugestia mea pentru specialisti din domenii diferite: haideti sa daruim societatii civile consultanta specializata, pentru ca asa contribuim intr-o masura mai mare la dezvoltarea unui sector care nu dispune oricum de prea multe resurse, dar care ii implica pe multi romani. Asa contribuim direct la coagularea unor energii pozitive, care ne vor influenta si poate chiar schimba in bine perceptia despre viata si despre noi insine.
LivePR: Cum influenteaza CSR-ul perceptia publica asupra unui brand?
Adina Ionescu: Cred ca dezvoltarea sustenabila este mult mai aproape de CSR decat activitatea de comunicare sau de dezvoltare de brand. In momentul in care o companie isi stabilieste obiectivele de dezvoltare pe termen lung tinand cont si de nevoile generatiilor viitoare, face cu siguranta un demers de CSR. Invers, daca actiunile pe termen scurt si mediu in beneficiul comunitatilor nu sunt integrate intr-un plan sustenabil, s-ar putea produce o ruptura intre companie si mediul in care activeaza, ruptura care nu poate fi vindecata cu ajutorul unor instrumente de comunicare. Cu alte cuvinte, activitatile de CSR care nu au consistenta sunt percepute ca atare si sunt considerate doar exercitii de imagine. Este greu de depasit o astfel de perceptie, odata formata.
LivePR: Cum se vad, din interior, reactiile publicului la comunicarea companie? Cum reactionezi la in cazul unor raspunsuri negative?
Adina Ionescu: Reactiile sunt binevenite, ne ajuta sa ne imbunatatim permanent activitatea. MOL Romania activeaza pe o piata extrem de dinamica si competitiva, iar consumatorii sunt din ce in ce mai informati si exigenti. Perceptia buna pe care si-o formeaza asupra brandului nostru nu reprezinta un bun castigat, trebuie sa le propunem permanent oferte si un portofoliu atractiv pentru a le mentine increderea. In domeniul meu, expertul in comunicare trebuie sa demonstreze permanent ca este un profesionist si un cunoscator fin al acestei zone economice atat de complexe, energia - cu fiecare situatie inedita sau de criza care rezulta din realitatea de pe teren. De exemplu, pentru a gestiona o criza, foarte multe lucruri trebuie pregatite si planificate cu mult timp inainte, alaturi de echipa.
LivePR: Din perspectiva ta, cum arata peisajul de PR si marketing din Romania?
Adina Ionescu: Pentru a fi eficiente, companiile trebuie sa aiba o strategii coerente de comunicare si sa utilizeze tehnicile potrivite obiectivelor de afaceri. Peisajul pe care il vad eu are semnul « Under construction » . Nu as vrea insa sa intru in detalii, pentru ca nu cunosc ce sta in spatele unor campanii pe care mi le aduc aminte, din pacate nu din motivul ca ar fi fost foarte reusite….
LivePR: In ce masura influenteaza mediile digitale de comunicare actiunile de comunicare? Aduc aceste medii beneficii din punctul de vedere al impactului?
Adina Ionescu: In domeniul meu trebuie sa citesc mult, insa practic m-am mutat pe internet: ca sa simt pulsul barilului, navighez printre zone de conflict si rasturnari de situatii. Traversez pe diagonala ecrane de implicatii regionale. Scanez analize si previziuni. Imi arunc un ochi pe declaratiile politicienilor. Schimb registrul, pentru ca pur si simplu am nevoie si de continut vizual sau de opinii originale, asa ca intru pe Facebook sau citesc posturile bloggerilor preferati. Si ziua de lucru poate sa inceapa oficial, desi sunt activa din zori… La birou ma asteapta zi de zi proiecte cu termene presante, campanii care trebuie derulate, sedinte, intrebari interesante din partea jurnalistilor, care au nevoie de raspunsuri pe masura. Pentru fiecare ma documentez utilizand tot mediul online. Digitalul a patruns in viata mea si a multor romani, schimbandu-ne viteza de informare si de reactie. Orice brand trebuie sa fie acolo unde se afla si consumatorii sai, nu se pune problema excluderii comunicarii digitale din mixul pe care il alegem in campanii. Trebuie insa definite canalele specifice mesajelor sau interactiunilor pe care le lansam, dincolo de cifrele legate de trafic. Doar asa ajungem la tinta.
LivePR: Ce ia-i sfatui pe cei care acum descifreaza, in bancile scolii tainele PR-ului?
Adina Ionescu: Nu am o reteta perfecta, dar le-as spune ca daca vor sa fie considerati profesionsti, trebuie sa-si asume un ritm intens de munca. Ati observat cum procedeaza sportivii de performanta ? Se antreneaza zilnic, isi obisnuiesc organismul cu un anumit nivel de efort. In anumite momente cruciale, depasesc acest standard si continua antrenamentul, pornind de la alte premise. Cu alte cuvinte, este foarte important sa te mentii la un plafon de performanta ridicat, care va face ca vârfurile de forma necesare uneori sa para mult mai usor de atins. Mie imi este pur si simplu mai usor sa nu imi pierd antrenamentul. Trebuie sa fac legaturi rapide intre diferite sectoare de afaceri, sa inteleg perspectiva macro-economica sau politica, contextul extern si intern al companiei in care activez. Nu vad o alta solutie pentru mine decât aceea de a ma informa continuu, de a fi in pas cu realitatea, iar pe alocuri de a apasa pe acceleratie….pentru ca timpul nu este de partea mea. Si mai am un izvor de energie : clipele frumoase pe care mi le aduc oamenii speciali din viata mea.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro