Diabetul zaharat de tip 1 se poate declansa prin contactarea unui virus care afecteaza celulele beta

25 iulie 2012
Autor:
dowmedia08

Prin frecventa sa, diabetul zaharat intra in categoria asa-numitelor boli cronice ale civilizatiei. Pe cat de simpla pare astazi determinarea nivelului glicemiei, pe atat de dificila este totusi determinarea prevalentei diabetului zaharat la o anumita populatie. Acest lucru se datoreaza in mare masura faptului ca standardele de diagnosticare a bolii nu sunt inca uniform aplicate.

In functie de mecanismul de aparitie, putem discuta de existent a doua tipuri de diabet zaharat 1 si 2. Diabetul zaharat tip 1 (insulino-dependent) reprezinta 5%-10% din totalul cazurilor de diabet, insa cea mai frecventa forma de diabet este diabetul zaharat tip 2 (diabet insulino-independent). Alte forme de diabet zaharat includ diabetul gestational si diabetul secundar.

“Trebuie insa mentionat faptul ca dependenta de insulina nu inseamna in mod obligatoriu ca pacientul va urma terapia cu insulina. De asemenea, termenul de non-insulino-dependent nu se suprapune intotdeauna cu absenta tratamentului insulinic. Expertii considera mai degraba ca notiunea de „insulino-dependent" atrage atentia asupra faptului ca, in absenta administrarii insulinei, pacientul prezinta risc de cetoacidoza diabetica.

Termenii „insulinodependent" si „non-insulinodependent" descriu de fapt stari fiziologice (predispozitia, respectiv rezistenta la cetoacidoza), in timp ce termenii de „tip 1" si „tip 2" se refera la mecanismul patogenic, autoimun (in tipul 1) si nonautoimun (in tipul 2)”, a declarat Dr.Camelia Valentina Cimpoesu – medic specialist Endocrinologie la Centrului Medical Focus.

Virusul care infecteaza celulele beta poate da nastere diabetului zaharat

Cauzele diabetului zaharat sunt elucidate doar partial, deoarece se stie ca aparitia ambelor tipuri de diabet este legata intr-o oarecare masura de factori genetici si implicit ereditari. Pe de alta parte, factorii de mediu joaca si ei un rol important.

Unul dintre factorii de mediu despre care se crede ca determina in multe cazuri aparitia diabetului zaharat de tip 1 ar fi un virus care infecteaza celulele beta, producatoare de insulina, din pancreas. Aceasta ipoteza este sustinuta de dovezi clinice si experimentale.

Aceasta infectia virala poate induce diabet fie prin distrugerea celulelor producatoare de insulina, fie prin declansarea unei reactii imune.

Un alt factor care pare sa predispuna la diabet autoimun de tip 1 este consumul de lapte de vaca sau produse de lapte la sugarul mic. Cercetarile sugereaza ca albumina din laptele de vaca ar duce la aparitia unor anticorpi care, prin reactivitate incrucisata, afecteaza in cele din urma celulele beta pancreatice si astfel contribuie la aparitia diabetului zaharat.

Tinerii si copii sunt predispusi la diabetul zaharat de tip 1

Diabetul zaharat de tip 1 apare mai ales la copii si tineri si necesita intotdeauna tratament cu insulina, deoarece pancreasul nu o mai poate produce. Din acest motiv se mai numeste si diabet insulino-dependent.

“Tratamentul medicamentos consta in injectarea zilnica a insulinei, inainte de fiecare masa, aceasta fiind administrata fie in injectii subcutanate fie cu ajutorul unei pompe de insulina. Dozele de insulina administrate sunt individualizate. De asemenea, dozele si tipul de insulina se ajusteaza in timp, in functie de varsta, constelatia hormonala cum ar fi perioada de crestere rapida sau din timpul sarcinii sau de tipul de activitate fizica desfasurata. In perioadele cu stres emotional crescut sau in timpul unei afectiuni supraadaugate dozele de insulina trebuie crescute.”, a adaugat Dr.Camelia Valentina Cimpoesu.

Pentru programari si informatii suplimentare puteti accesa site-ul oficial al Centrului Medical Focus. www.centrumedicalfocus.ro

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram