Tronsonul DN 66 BARU – HATEG finalizat cu succes de Hidroplasto

10 iulie 2012
Autor:
dowmedia08

Finantarea proiectelor de infrastructura a reprezentat piatra de incercare ce a starnit numeroase controverse de-a lungul ultimilor ani, insa, chiar si in actualul climat economic, ea nu reprezinta un obstacol insurmontabil. O gestiune atenta a bugetelor, atragerea de fonduri europene, parteneriatul public-privat, bugetul de stat sunt doar cativa dintre factorii care pot contribui cu succes la crearea unei retele de transport comparabile cu cea din Europa de Vest.
Romania este unul dintre cei mai importanti beneficiari din zona de Sud Est a Europei in ceea ce priveste investitiile care se vor realiza din fondurile UE. Valoarea totala estimata a acestora, in perioada 2007-2013, este de 20 miliarde de euro. Sectorului de transport i-au fost alocate 4,6 miliarde de euro.
In ianuarie 2011 in Monitorul Oficial era publicat un act care atesta ca Guvernul aprobase indicatorii tehnici pentru DN 66 Simeria – Petrosani aratand ca valoarea totala a investitiei este de aproximativ 144,4 milioane de lei, care poate fi insa actualizata in functie de evolutia preturilor.
DN 66 intre Simeria si Petrosani are in jur de 75 de kilometri. Cand au inceput lucrarile, drumul a fost impartit in trei tronsoane: Petrosani – Baru, Baru – Hateg si Hateg – Simeria. Lucrarile au fost atribuite pe masura valorii acestora unor mari companii din domeniu.
In data de 12 iunie 2012 a avut loc inaugurarea lucrarilor realizate de catre compania Hidroplasto in parteneriat cu Astaldi S.p.a. pe tronsonul Baru Mare – Petrosani. Avand in vedere ca a fost singura companie acceptata de catre Astaldi pentru a efectua lucrarile de acoperire a rosturilor de pe intreg tronsonul Baru-Petrosani denota calitatea produselor si seriozitatea cu care compania Hidroplasto efectueaza lucrarile .
In continuare Hidroplasto se poate mandri cu inca o reusita pe partea de infrastructura. Dupa ce Romstrade a colaborat anul trecut in cele mai bune conditii cu compania sus amintita , acestia din urma au decis sa isi continue dezvoltarea proiectelor bazandu-se pe calitatea serviciilor oferite.
Asadar saptamana trecuta au fost finalizate lucrarile la ultimele doua poduri de pe intreg tronsonul DN 66 Baru – Hateg. Echipa Hidroplasto a participat la acest proiect prin lucrarile de instalare a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatatie, Gumba Bj 50.
Componentele dispozitivului tip Gumba au fost testate cu privire la durata de viata, rezistenta in timp si la uzura a suprafetei de alunecare de catre Catedra si Institutul de Drumuri, Cai ferate si Aerodromuri din Munchen TU, ceea ce atesta calitatea acestor materiale. Calitatea produselor germane oferite de Hidroplasto s-a imbinat cu succes cu priceperea personalului specialaizat.
Lucrarile de pe intreg tronsonul atesta inca o data calitatea de lider a companiei Hidroplasto in furnizarea si montarea dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilatatie.
Compania romana continua sa participe la lucrari importante in Romania, alaturi de nume mari in domeniul infrastructurii, lucrari care se regasesc si in referintele departamentului Gumba.
Pentru a fi informati cu privire la dispozitivele de acoperire rosturi de dilatatie, sau alte detalii despre produsele furnizate de Hidroplasto accesati www.hidroplasto.ro sau apelati 0231 522 525

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram