Gata de start: noul model sport compact Mercedes Benz

10 iulie 2012
Autor:
dowmedia08

Odată cu lansarea noii generaţii Clasa A, Mercedes-Benz deschide un nou capitol în segmentul compact: A-ul transmite acum emoţii deosebit de puternice prin designul său, are motorizări foarte performante cu puteri cuprinse între 80 kW (109 CP) şi 155 kW (211 CP), este extrem de prietenos cu mediul (are emisii de doar 98 de grame de CO2 per kilometru parcurs) şi cel mai bun coeficient aerodinamic din segment - 0,27. În acelaşi timp, noua Clasă A enunţă un principiu esenţial al Mercedes-Benz: siguranţa nu depinde de preţul maşinii. Cel mai accesibil model Mercedes-Benz este echipat standard, printre altele, cu dotări precum sistemul cu radar COLLISION PREVENTION ASSIST. Preţurile noii Clase A încep de la 19.900 euro (fără TVA) pentru modelul A 180 BlueEFFICIENCY. Noua Clasă A poate fi comandată la toate centrele autorizate Mercedes-Benz din România.
"Noua Clasă A defineşte pulsul unei noi generaţii de modele Mercedes-Benz", declară Dr. Joachim Schmidt, membru al Consiliului de Conducere Mercedes-Benz Cars, responsabil de Vânzari şi Marketing. "Am creat o maşină complet nouă ce stabileşte noi standarde în segmentul său. Sunt convins că noua Clasă A va contribui decisiv la atingerea obiectivelor strategice de creştere ale Mercedes-Benz pentru anul 2020".
Cu climatizare automată THERMATIC, sistem Audio 20 cu radio, CD, MP3, slot USB, display cu diagonală de 14.7 cm şi conexiune bluetooth, geamuri acţionate electric faţă şi spate, sistem de aprindere automată a farurilor HEADLAMP ASSIST şi volan multifuncţional cu 12 butoane, noua Clasă A este deja dotată complet chiar şi în echiparea standard. Cu ajutorul a trei linii de echipare, "Urban", "Style", "AMG Sport", precum şi a trei pachete de design ("Night", "Exclusive" şi "AMG Exclusive") la care se adaugă o listă impresionantă de dotări opţionale, noua Clasă A poate fi configurată conform dorinţelor fiecărui client în parte.
Pe lista de dotări opţionale se găsesc dotări preluate de la modelele Mercedes-Benz din clasele superioare, precum Intelligent Light System (1.400 Euro, fără TVA), scaunele faţă reglabile electric cu funcţie de memorie (de la 335 Euro, fără TVA) sau bordul îmbrăcat în piele ARTICO finisat manual (ca parte a pachetului Exclusive ce costă 1.850 Euro, fără TVA). Toate cele trei linii de echipare (preţ de la 820 Euro fără TVA) oferă scaune faţă sport cu tetiere integrate şi cusături în nuanţe contrastante ce pot fi comandate împreună cu oricare din motorizările disponibile.
Pentru clientela mai tânără, Clasa A oferă dotări opţionale ce vor spori şi mai mult aspectul sportiv al maşinii: centurile de siguranţă în culoare roşie de la designo (300 Euro fără TVA) sau instrumentarul de bord argintiu cu ace roşii (oferite ca parte a liniilor de echipare Urban şi AMG Sports, precum şi în cadrul pachetelor Exclusive şi AMG Exclusive).
O gamă largă de motorizări alimentate pe benzină sau diesel răspunde cerinţelor şi dorinţelor clienţilor şi stabileşte noi standarde în termeni de eficienţă şi grijă pentru mediu: A 180 CDI BlueEFFICIENCY (20.950 euro fără TVA) este primul Mercedes-Benz ce emite doar 98 grame de CO2 pentru un kilometru parcurs. Toate motorizările noii Clase A oferă în standard funcţia ECO start/stop. Motorizările pot fi combinate cu noua transmisie manuală în şase trepte (standard) sau cu transmisia automată cu dublu-ambreiaj 7G-DCT (1.820 Euro fără TVA), ce combină în mod ideal comfortul cu sportivitatea.
Pentru A 250 Sport, linia de echipare AMG Sport este oferită standard. Asemănarea vizuală a acestei versiuni cu Conceptul Clasa A este evidentă datorită grilei cu design Diamond, preluată de la concept car. A 250 Sport (30.525 euro fără TVA) este echipat cu jante din aliaj uşor AMG 18-inch, cu design special în cinci spiţe, vopsite în negru-lucios şi anvelope 235/40 R 18. Etrierele sistemului de frânare sunt vopsite în culoare roşie special pentru această versiune. Aceste elemente indică dinamismul de care este capabilă noua Clasă A, dinamism evidenţiat, printre altele, şi de puntea faţă dezvoltată de AMG şi de suspensia configurată special pentru aceasta.
Datorită configuraţiei sportive a combinaţiei motor - transmisie, A 250 Sport oferă o experienţă specială a condusului, îmbunătăţită decisiv şi de sunetul foarte atrăgător produs de sistemul de evacuare modificat.
Iată mai jos lista de preţuri:
Model Capacitate cilindrică Transmisie Putere Emisii CO2 ***
Preţ de achiziţie (Euro, fără TVA)
Diesel, injecţie directă
A 180 CDI BE* 1461 cc Manula, 6 trepte,
80 kW (109 hp) 98-105 g/km 20.950
A 180 CDI BE* 1796 cc 7G-DCT 80 kW (109 hp) 109-116 g/km 22.690
A 200 CDI BE* 1796 cc Manula, 6 trepte 100 kW (136 hp) 111-121 g/km 21.950
Benzină, injecţie directă
A 180 BE* 1595 cc Manula, 6 trepte 90 kW (122 hp) 128-135 g/km 19.900
A 200 BE* 1595 cc Manula, 6 trepte 115 kW (156 hp) 129-136 g/km 22.300
A 250 BE* 1991 cc 7G-DCT 155 kW (211 hp) 143-145 g/km 27.700
A 250 Sport** 1991 cc 7G-DCT 155 kW (211 hp) 148 g/km 30.525
*BE = BlueEFFICIENCY; ** disponibil din al 4-lea trimestru 2012; toate preţurile sunt fără TVA *** mixte
Clasa A - cel mai înalt standard de siguranţă al clasei compacte
Clasa A este echipată standard cu un sistem de avertizare a coliziunilor iminente, cu funcţionare pe bază de radar şi sistem adaptiv Brake Assist, sisteme ce împreună scad riscul producerii accidentelor. Sistemul COLLISION PREVENTION ASSIST este capabil să atenţioneze şoferul Clasei A vizual şi auditiv pentru a-l alerta în cazul în care detectează posibilitatea producerii unui impact şi pregăteşte sistemul Brake Assist pentru cel mai precis răspuns al frânelor. Acestea vor opera la capacitate maximă imediat ce şoferul acţioneză pedala de frână indiferent de forţa de apăsare a acesteia. ATTENTION ASSIST, sistemul de detectare al oboselii este şi el oferit standard.
Sistemul PRE-SAFE® de protecţie preventivă a ocupanţilor maşinii (330 Euro fără TVA) este acum disponibil în premieră pentru Clasa A. Caracteristicile de bază ale sistemului PRE-SAFE® sunt centurile de siguranţă cu pretensionare reversibilă, închiderea automată a geamurilor laterale şi a trapei în cazul detectării unui accident iminent şi poziţionarea automată şi imediată a scaunelor faţă reglabile full-electric în poziţia ideală pentru oferirea unei protecţii maxime în caz de accident. Sistemul cruise control adaptiv DISTRONIC PLUS este disponibil şi el opţional (860 Euro fără TVA).
Clasa A îşi protejează pasagerii cu până la nouă airbaguri. Echiparea standard include airbaguri frontale pentru şofer şi pasagerul din dreapta, un airbag pentru genunchii şoferului, airbaguri pentru torace-pelvis încorporate în scaune pentru protecţia pieptului, zonei abdominale şi zonei pelviene, precum şi airbaguri cortină. Acestea se extind între montantul faţă şi cel din spate, protejând ocupanţii ambelor rânduri de scaune. Airbagurile laterale pentru spate sunt disponibile opţional (375 Euro fără TVA).
Integrare completă pentru iPhone® în noua Clasă A
Integrarea completă a dispozitivelor iPhone® în sistemul de entertainment cu interfaţa revoluţionară a noii Clase A permite generaţiei Facebook să afirme că se simte în maşină la fel ca şi în faţa calculatorului. "Drive Kit Plus for the iPhone®" (580 Euro fără TVA) va fi disponibil ca accesoriu de la sfârşitul acestui an şi se va putea comanda ca dotare opţională începând cu primul trimestru 2013. Acest kit va permite utilizatorului de Clasă A şi iPhone® să se conecteze la Facebook, Twitter, să utilizeze aplicaţiile Daimler şi să acceseze lumea digitală direct de la bordul maşinii. Kit-ul pentru iPhone include şi un software de navigaţie de ultimă generaţie de la Garmin, cu informare în timp real asupra traficului, bazată pe datele din Internet, căutare online a punctelor de interes (POI) şi afişare 3D a hărţilor.
Sistemul Audio 20, oferit în echiparea standard pentru piaţa din România, include twin tuner pentru radio, CD-player capabil să redea fişiere MP3, precum şi interfaţa Bluetooth® cu funcţii hands-free şi audio streaming. Display-ul color al acestui sistem are o diagonală de 14.7 cm. Datorită unei noi funcţii denumită "Cover Art", sistemul este capabil să afişeze copertele fişierelor ascultate dacă acestea includ astfel de informaţii vizuale. Acesta poate fi utilizat şi împreună cu Drive Kit Plus for the iPhone®.
Sistemul Becker® MAP PILOT (720 Euro fără TVA) reprezintă o variantă foarte accesibilă de navigaţie cu afişare 3D a hărţilor. El lucrează împreună cu sistemul Audio 20 şi poate fi montat şi ulterior ca accesoriu în baza unei preechipări realizate în fabrică. Sistemul Becker® permite dictarea destinaţiilor şi are o interfaţă foarte ergonomică. Avantajul său în faţa unor sisteme similare aftermarket îl reprezintă integrarea perfectă în maşină - foloseşte comenzile centrale ale sistemului Audio 20, precum şi display-ul acestuia, este poziţionat elegant în torpedou şi poate fi actualizat prin intermediul unui portal din Internet.
Sistemul multimedia COMAND Online (de la 2.750 Euro fără TVA) oferă acum acces la Internet prin conectarea la un telefon mobil capabil să ofere o astfel de conexiune. Astfel, COMAND Online oferă acces la diverse servicii online Mercedes-Benz. Acestea includ informări asupra stării vremii şi o căutare specială de locaţii prin intermediul Google. De-asemenea, sistemul permite descărcarea şi utilizarea unei rute create în prealabil în Google Maps pe PC şi trimisă către maşină. Sistemul mai oferă şi o nouă aplicaţie "News", ce poate fi configurată pentru redarea de noutăţi din politică, financiar şi tehnologie. Toate informaţiile sunt afişate astfel încât să fie lizibile clar chiar şi când maşina este în mişcare.
Mercedes-Benz Clasa A: continuarea unei poveşti de succes
La nivel global, Clasa A a fost un succes încă de la lansarea iniţială din 1997, când a creat un sub-segment al clasei sale datorită unui concept unic de design. A doua generaţie, lansată în 2005, a fost comercializată în peste un milion de exemplare.
În acest an, al lansării noi generaţii, Clasa A a continuat să fie un model extrem de popular: în primul trimestru al anului 2012, vânzarile Clasei A au crescut semnificativ cu 17% comparativ cu anul precedent. Clasa A este foarte bine vândută pe pieţele europene, cea mai mare piaţă, Germania, fiind urmată de Marea Britanie, Italia şi Franţa.
Mai multe informaţii sunt disponibile online la:
www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram