Rotaract T E A M Tinerii de azi liderii de maine

23 mai 2012
Autor:
dowmedia08

Asociaţia Rotaract TEAM Club Baia Mare, a desfăşurat la Cavnic, în perioada 18.05.2012 - 20.05.2012 o întâlnire de lucru, cu participarea a 15 reprezentanţi ai tinerilor, cu tema „Tinerii de azi – liderii de mâine!”. Scopul acestei acţiuni a fost dezvoltarea abilităţilor de leadership prin asumarea şi implementarea unui plan de acţiune unitar pentru participanţii la întâlnirea de lucru.

Astfel, putem spune că am reuşit să creăm un cadru propice dezvoltării relaţiilor dintre participanţi la această întâlnire, dezvoltării lor personale, precum şi a abilităţilor de leadership.

Mediul asociativ din judeţul Maramureş are nevoie de lideri instruiţi care să cunoască diverse proceduri şi metode de implementare a acţiunilor şi proiectelor de tineret care se adresează nevoilor comunităţii din care aceştia fac parte. Deşi în ultima perioadă numărul ONGT-urilor maramureşene a crescut (în anii 2010 – 2011) în prezent se simte o oarecare lipsă de interes din partea reprezentanţilor acestora faţă de activităţile de tineret. Concret mediul asociativ de tineret este lipsit de lideri ce pot reprezenta un motor al acestui sector. Principala problemă ce derivă din această situaţie este lipsa unei viziuni pe termen lung. De asemenea putem constata totala lipsă a managementului riscului şi a coeziunii între liderii de tineret.
Evenimentul organizat de către Rotaract TEAM Baia Mare şi finanţat de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Maramureş, a venit tocmai în întâmpinarea unor astfel de nevoi.
Programul întâlnirii de lucru având următoarea structură:
1. Prezentarea participanţilor, a proiectului şi finanţatorului acestuia
2. Analiza mediului asociativ de tineret din Baia Mare şi judeţul Maramureş
3. Analiza organizaţională
4. Conceperea unei strategii de lucru pentru perioada 2012 – 2013
5. Curs de leadership
6. Metode de diminuare a riscurilor în activitatea de tineret
7. Analiza reputaţiei organizaţionale
8. Metode de îmbunătăţire a implicării membrilor ONG în activităţile proprii
9. Activităţi socio-culturale şi de teambuilding

Pe parcursul celor trei zile participanţii au conceput o strategie pe termen mediu (3 ani de zile) care vizează în primul rând dezvoltarea organizaţională, a mişcării de tineret din judeţ şi dezvoltarea personală a tinerilor din comunitate.

„Considerăm că organizarea acestei întâlniri de lucru este un pas important în dezvoltarea mediului asociativ maramureşean.”

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram