Timișoara este pentru prima data

22 mai 2012
Autor:
dowmedia08

Congresele Societății Române de Chirurgie se ţin din doi în doi ani, iar în anul dintre două congrese sunt conferinţe naţionale. Timişoara a fost gazda unei singure astfel de Conferinţe Naţionale - în anul 1984 - şi a fost organizată de profesorul Constantin Caloghera, personalitate de marcă a vieţii medicale timişorene, unul dintre ctitorii Şcolii de Chirurgie din Banat.

La Congresul Național de Chirurgie 2012, organizat în perioada 23 – 26 mai 2012, vor fi prezente personalităţi chirurgicale din toate domeniile chirurgiei (general, colo-rectală, esofagiană, minim invazivă, de urgenţă, vasculară, endocrină etc.), deschizători de drumuri, cu activități prodigioase, care vor prezenta conferinţe din domeniile lor de excelenţă.

Cu scopul de a aduce informația la zi în ceea ce priveşte progresele medicale, sub motto-ul “Noi standarde în chirurgie”, prin Congresul Național de Chirurgie 2012, chirurgii românii au oportunitatea de a intra în contact nemijlocit cu promotori de noi tehnici chirurgicale şi metode de tratament, urmărindu-se astfel creşterea calităţii actului medical şi crearea unor structuri de cercetare competitive.

Congresul Național de Chirurgie 2012 se consacră realizării unui program ştiinţific de excepţie care nu ar fi posibil fără participarea celor mai prestigioase companii medicale, parteneri de nădejde în activitatea ştiinţifică şi medicală. Prezentarea celor mai noi progrese farmacologice şi tehnologice din domeniu reprezintă oportunitatea ideală pentru promovarea realizărilor, pentru comunicare şi iniţiere de proiecte de colaborare interesante, care să deschidă noi orizonturi și să se constituie, astfel, într-un propulsor spre un viitor mai bun.

Acreditarea jurnaliștilor:

Pentru a fi permanent la curent cu cele mai noi informații privind Congresul Național de Chirurgie 2012, jurnaliștii sunt invitați să completeze Formularul de acreditare pus la dispoziţie în format .pdf pe site-ul Congresului (secțiunea Biroul Presă).
După primirea Formularului de acreditare completat, semnat şi ştampilat la numărul de fax +40 21 212 27 02 sau e-mail [email protected], veţi fi contactaţi pentru confirmarea acreditării Dumneavoastră.
Vă invităm să vizitaţi website-ul oficial al Congresului www.cnc2012.ro

Contact presă: Andreea Grigoroșcuță, [email protected], 0722 329 183

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram