Prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, Preşedintele de Onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, iniţiază primul congres ştiinţific din România dedicat bolilor cronice netransmisibile. Ideea evenimentului a apărut în urma celui mai recent Summit al Organizaţiei Naţiunilor Unite, în cadrul căruia a fost tras un important semnal de alarmă asupra prevenirii şi controlului bolilor cronice netransmisibile.
În acord cu dezbaterile de la nivel mondial, în perioada 2-3 februarie 2012, la Bucureşti, va fi organizat primul eveniment care abordează bolile secolului XXI din perspectiva celor mai noi metode de diagnostic, tratament, prevenţie şi monitorizare – Congresul Naţional Bolile Cronice Netransmisibile. Evenimentul vizează cele mai frecvente boli cronice netransmisibile: bolile cardiovasculare, diabetul şi obezitatea, bolile cronice pulmonare şi astmul, cancerul.
„Am luat iniţiativa organizării acestui eveniment având în vedere strânsa legătură dintre afecţiunile cronice netransmisibile care impune o abordare pluridisciplinară a acestora. Prevalenţa bolilor cronice netransmisibile este îngrijorătoare pe de-o parte şi o provocare pe de alta. Monitorizarea pacienţilor cu boli cronice netransmisibile, informarea medicilor specialişti în aceste afecţiuni despre cele mai noi metode de diagnostic şi tratament, informarea pacienţilor despre metodele de prevenţie şi control al acestor boli constituie tot atâtea priorităţi în contextul unor afecţiuni a căror incidenţă este în continuă creştere atât în România, cât şi la nivel mondial. Iniţiativa organizării unui eveniment care are ca scop dezbaterea modalităţilor eficiente de prevenţie şi management modern al celor mai întâlnite boli cronice netransmisibile a apărut dintr-o necesitate firească de a lua atitudine împotriva problemei de sănătate a secolului XXI. Sper ca această manifestare ştiinţifică să devină una anuală şi aşteptată de specialiştii din aceste domenii şi să atragă atenţia asupra ameninţării pe care o constituie bolile cronice netransmisibile la adresa sănătăţii publice”, a declarat Preşedintele Conferinţei, prof.univ.dr. Nicolae Hâncu.
Şi în România, bolile cronice netransmisibile reprezintă o problemă majoră de sănătate: 2 din 3 români suferă de boli cardiovasculare, peste 1 milion de români se confruntă cu diabetul, aproape 100.000 sunt diagnosticaţi cu diferite forme de cancer, 6.5 milioane de români sunt obezi, iar aproximativ 1 milion suferă de astm.
Până în acest moment şi-au manifestat interesul de a fi parteneri ştiinţifici ai Congresului Naţional „Bolile Cronice Netransmisibile” Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (Preşedinte – conf.univ.dr. I.A. Vereşiu), Societatea Română de Pneumologie (Preşedinte – prof.univ.dr. Florin Mihălţan) şi Institutul Oncologic „I. Chiricuţă” Cluj-Napoca (Manager – prof.univ.dr. Alexandru Irimie).
Congresul va cuprinde prezentări ştiinţifice susţinute de către speakeri reputaţi în aceste afecţiuni cronice netransmisibile, dintre care amintim: prof.univ.dr. Maria Moţa (Preşedintele Ales al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice), dr. Gabriel Tatu-Chiţoiu (Preşedintele Ales al Societăţii Române de Cardiologie), prof.univ.dr. Amorin Popa (Preşedintele Comisiei de Diabet din Ministerul Sănătăţii).
Partenerii media strategici ai evenimentului sunt: SănătateaTV.ro şi ComunicateMedicale.ro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro