În 1971, se produceau pentru prima oară la noi în ţară, la fabrica Titan din Bucureşti, fulgii de porumb Fortza.
„Fiind de profesie Inginer Morărit şi Panificaţie, cunoşteam tehnologia care stătea la baza producţiei fulgilor de porumb, însă nici nu mâncasem şi nici nu văzusem cum se fabrică acest produs. Atât eu, cât şi ceilalţi colegi ai mei, toţi foarte tineri la acea vreme, am fost foarte curioşi să încercăm fulgii, dar şi încântaţi că lucram la această linie, o noutate absolută la momentul respectiv. Linia de producţie pentru fulgii de porumb Fortza a fost printre primele linii de acest tip instalate într-o ţara din Sud-Estul Europei şi era una extrem de performantă”, poveşte Ana Livia Iliescu, Şef de secţie la momentul la care a s-a început producţia fulgilor.
Utilajele folosite erau de înaltă tehnicitate, secţia fiind complet automatizată, în timp ce personalul care lucra la linie a fost foarte bine pregătit şi instruit de către inginerii germani care s-au ocupat de coordonarea proiectului. Atât tehnologia, cât şi instruirea oamenilor au ţinut în permanenţă pasul cu timpurile.
40 de ani mai târziu, fulgii de porumb Fortza sunt la fel de iubiţi de consumatori şi unul dintre cele mai cunoscute și mai apreciate produse de pe piaţa românească, având o cotă de piaţă de 54,2% din totalul pieţei fulgilor de porumb* şi de 5,5% din piaţa totală a cerealelor pentru micul dejun** ca volum.
„Consumatorii noştri preferă fulgii de porumb Fortza în special pentru gustul lor, apoi pentru preţul avantajos pe care-l au la o calitate foarte bună şi nu în ultimul rând pentru conţinutul bogat în minerale şi vitamine*. Ca profil, persoanele care aleg cerealele Fortza sunt în proporţie de 69.7% femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, cu studii medii şi superioare. Acestea cumpără cereale în special pentru a le consuma alături de familie, de cele mai multe ori la micul dejun, ca atare - între mese sau la cină, în timp ce altele au descoperit şi o utilitate secundară fulgilor de porumb, folosindu-i pentru prepararea unor reţete precum şniţelele şi aripioarele crocante sau la diverse deserturi, ceea ce nu poate decât să ne bucure,” explică Violeta Niculae, Marketing Manager Titan.
Cu ocazia aniversării a 40 de ani pe piaţa românească, începând din luna septembrie 2011, pachetul Corn Flakes Fortza de 300 de grame cu medalionul aniversar va avea un preţ special, putând fi achizitionat în următoarea lună din reţeaua de magazine Belforno Fresh, hipermarketurile Metro, Selgros, Billa, Real, Minimax, Auchan, Kaufland şi Cora, după această perioadă fiind disponibil în toate magazinele din Bucureşti şi din ţară.
Crealele Fortza sunt ideale pentu micul dejun, pentru că sunt îmbogăţite cu multivitamine şi fier, oferind consumatorului energie, vitalitate şi sănătate necesare organismului întreaga zi. Cerealele sunt disponibile în 3 variante: Corn Flakes Fortza simpli, în pungi de diferite gramaje: 150gr/300gr/3 kg, Corn Flakes Fortza cu miere şi Corn Flakes Fortza cu ciocolată, ambele la pungi de 150 gr.
Toţi cei care iubesc fulgii de porumb Fortza sunt invitați să acceseze pagina de Facebook Fortza - https://www.facebook.com/Fortza, unde pot să afle mai multe despre produse, să participe la concursuri şi să câştige premii aniversare.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro