Implanturi de calitate de la Allergan – Abordare individualizata pentru femei cu personalitate

15 septembrie 2011
Autor:
dowmedia08

După ce au luat decizia de a-şi face o intervenţie de mărire a sânilor, majoritatea femeilor îşi pun problema formei sau a dimensiunii implanturilor. Foarte puţine dintre doritoare se gândesc însă la materialul din care este realizat implantul care urmează să fie utilizat în cadrul intervenţiei şi deci, la calitatea produsului. Există o diversitate de forme şi mărimi, de geluri de umplere şi de materiale de producţie a implanturilor mamare. Însă, atenţie, sunt doar câteva companii producătoare care sunt conforme cu standardele internaţionale.
Din dorinţa de a veni în sprijinul clientelor sale, Allergan, unul dintre cei mai importanţi producători la nivel global, dispune de o gama extinsă de implanturi mamare, de toate formele şi pentru toate gusturile.
Gama de implanturi CUI reprezintă opţiunea clasică, atât în cazurile de mărire a sânilor, cât şi în cazurile de ridicare a sânilor cu ajutorul implantului. Produs după aceleaşi standarde înalte ale companiei Allergan, gama CUI reprezintă o soluţie foarte bună privind raportul calitate-preţ, fiind un produs recomandat de
către specialiştii în chirurgia sânului atunci când pacienta dispune de un buget mai mic.
Implanturile CUI sunt disponibile atât în varianta standard rotundă, cât şi în varianta anatomică , fiind prezentate pe piaţă în mai multe variante de diametru şi mărimi. Materialul de umplere disponibil este gel siliconic soft-touch şi coeziv cu rol în susţinerea consistenţei şi formei sânului de-a lungul timpului. Învelişul implanturilor are o textură microcelulară cu rol în reducerea riscului de contracţie capsulară.
Gama premium a producătorului Allergan este Natrelle. gama expert în implanturi mamare şi se prezintă pe piaţă cu o mulţime de avantaje care pot satisface chiar şi cele mai exigente solicitări. Gama Natrelle oferă peste 500 de opţiuni de implanturi mamare, fiind disponibilă cu 5 opţiuni de proiecţii (lungimea distanţei de la nivelul pieptului tău până la vârful implantului mamar), 4 tipuri de gel siliconic şi învelişul Biocell (studiile efectuate de-a lungul a 10 ani, demonstrează rolul învelişului Biocell, în reducerea riscului de apariţie a complicaţiilor în timp).
Mai mult, un alt avantaj suplimentar de care poţi beneficia este faptul că, dacă alegi gama Natrelle, marca Allergan, poţi să te decizi mult mai uşor asupra formei şi mărimii implantului cu ajutorul KITULUI DE PROBĂ NATRELLE , ce conţine sizere externe şi bustiere care imită la perfecţie textura şi forma unui sân natural. Nu trebuie decât să ceri specialistului tău în chirurgie plastică acest kit.
Indiferent de alegerea pe care ai face-o, Allergan îţi oferă garanţia satisfacţiei. Atât implanturile din gama CUI, cât şi cele din gama Natrelle sunt produse de cea mai bună calitate, disponibile în mai multe combinaţii astfel încât să satisfacă dorinţele tuturor femeilor. Allergan ştie că fiecare femeie este diferită şi fiecare dintre ele merită să beneficieze de o abordare personalizată.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram