Criza economica stimuleaza competivitatea considera 80 din femeile de afaceri din Romania

6 iulie 2011
Autor:
dowmedia08

O cariera de succes nu depinde decat de abnegatie, competenta si implicarea fiecarei femei. Este concluzia seriei de seminarii „Sanse egale pentru cariere de succes”, derulat de Siveco Romania SA in parteneriat cu MEDIAFAX si Academia de Studii Economice Bucuresti, in cadrul axei prioritare „Promovarea incluziunii sociale”, domeniul major de interventie 6.3 „Promovarea egalitatii de sanse pe piata muncii”, desfasurate la Bucuresti, Craiova, Cluj, Timisoara, Iasi, Constanta si Ploiesti, unde au participat aproape 600 de femei de cariera, managere si responsabile de resurse umane.

Actualul context socio-economic este prielnic dezvoltarii unei afaceri proprii, peste 80% dintre participante afirmand ca au fost nevoite sa devina competitive din cauza crizei instalate in Romania la finalul anului 2008.

Una dintre piedicile in atingerea scopurilor in cariera a fost discriminarea de gen. Un subiect mult dezbatut in cadrul evenimentelor interactive din cadrul seminariilor. Conform spuselor celor aproape 600 de participante, fiecare a avut cel putin cate o experienta in acest sens. Educatia si traditiile zonale au transformat aceste fapte in subiecte tabu care au apasat si inca apasa psihicul femeilor din toata tara, dar conform spuselor uneia dintre participante, o femeie de succes este suficient de puternica sa treaca peste astfel de conceptii.

In timpul seminariilor, doamnele, majoritaea femei de cariera sau responsabile de resurse umane au recunoscut ca este pentru prima data in viata cand vorbesc deschis despre faptul ca au trecut prin astfel de experiente.

O alta oportunitate oferita de proiectul SIVECO Romania si mult apreciata de participante a fost posibilitatea de a se intalni cu alte femei de afaceri cu care au stabilit contacte benefice pentru propriile cariere reprezentand unele dintre rarele ocazii in care s-au reunit femei de succes din zonele in care au fost organizate seminariile pana acum, respectiv Bucuresti, Craiova, Cluj, Timisoara, Iasi, Constanta si Ploiesti..

O noua serie de doua seminarii, in cadrul aceluiasi proiect va avea loc in zilele de 7 si 8 iulie la Brasov, iar un alt seminar se va desfasura pe data de 14 iulie la Bucuresti.

Proiectul este co-finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial - Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) si se desfasoara in perioada 1 septembrie 2010 si 31 august 2012.

Despre SIVECO Romania
Infiintata in 1992, SIVECO Romania este liderul caselor romanesti de software si unul din integratorii software de succes din Europa Centrala si de Est. Compania asigura dezvoltarea si exportul de solutii IT si de proiecte de consultanta cu valoare adaugata ridicata catre tari din Comunitatea Europeana, Orientul Mijlociu, Africa de Nord si spatiul Comunitatii Statelor Independente.

Adresandu-se cu precadere companiilor mari si agentiilor publice, compania ofera solutii eficiente de eLearning, EAS (Enterprise Application Suite), Document Management, Business Inteligence, eHealth, eGovernment, eAgriculture, eCustoms si eBusiness, pentru piata nationala si internationala. SIVECO Romania s-a specializat in executia de proiecte informatice de mare complexitate si amploare.

SIVECO Romania SA este certificata ISO 9001:2008 de catre compania franceza AFAQ-AFNOR, una din primele 5 companii de audit din lume. SIVECO Romania dezvolta parteneriate solide cu cele mai mari companii de software si hardware din lume (Intel, HP, IBM, Bull, Oracle, Microsoft etc). www.siveco.ro

Despre Academia de Studii Economice
Academia de Studii Economice (ASE) este universitate publica acreditata ce contribuie la afirmarea si dezvoltarea invatamantului, stiintei si culturii economice din Romania prin pregatirea a zeci de generatii de economisti.

Institutia are in prezent 47093 de studenti, din care 35173 de persoane in ciclul de licenta, 7792 la programele masterale, 2235 la doctorat, 1893 in cadrul scolii academice academice si la cursuri postuniversitare. De asemenea, in cadrul Academiei de Studii Economice isi desfasoara activitatea 1971 de cadre didactice si personal tehnico-administrativ.

Academia de Studii Economice coordoneaza opt centre teritoriale plasate in diverse zone din tara si coopereaza cu peste 60 de universitati din 51 de tari. In cadrul institutiei functioneaza peste 109 colective de cercetare cu activitate permanenta, deruland programe de studii universitare pentru un numar de peste 11 domenii de licenta si peste 70 de specializari de masterat. www.ase.ro

Despre MEDIAFAX
Mediafax este cel mai mare furnizor de informatie generala si de afaceri din Romania. Infiintata in 1991, compania face parte din cel mai mare grup media din Romania si are peste 2.000 de clienti din mass-media, sectorul public si cel de afaceri. Printre produsele si serviciile Mediafax se numara fluxuri zilnice de stiri si fotografie de presa, inregistrari audio cu declaratii si interviuri in exclusivitate, servicii de monitorizare de presa si de distributie de comunicate de presa, rapoarte de piata, continut multimedia pentru telefonia mobila. Din 2007, Mediafax se adreseaza in mod direct si consumatorilor finali, nu doar sectorului business, prin www.mediafax.ro.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram