O trupa ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, a cantat de multe ori in Romania: la Sibiu, Timisoara si Bucuresti; are poate cel mai solid nucleu de fani si prezinta un amestec din cele mai fine sunete atmosferice, metal, doom si progressive rock.
Titlul “We’re Here Because We’re Here” este inspirat de un cantec auzit pentru prima data in transeele Aliatilor din Primul Razboi Mondial. Interpretat pe melodia poemului traditional scotian “Auld Lang Syne”, acesta a devenit o incurajare pentru toti cei care trebuiau sa indure ororile razboiului. “Ideea din spatele acelor cuvinte si intrebarile profunde care s-au nascut aproape instantaneu ne-au impresionat pe toti. Astfel, am imprumutat aceasta sintagma pentru a reflecta spiritul si legatura care exista intre cei sase membri ai trupei.” Vincent Cavanagh – liderul formatiei.
Anathema s-a format la inceputul anilor ‘90 sub numele initial de Pagan Angel. O data cu aparitia demou-ului All Faith is Lost adopta actuala titulatura, iar in 1992 lanseaza primul EP, The Crestfallen. Albumul Serenades din 1993 ii va propulsa in playlistul MTV si pe scena mainstream de metal. Anul 1995 aduce schimbari in trupa, solistul Darren White paraseste formatia, iar locul sau va fi luat de chitaristul Vincent Cavanagh.
O data cu albumul Eternity (1996) Anathema isi modifica stilul, de la doom metal catre zona atmosferica si experimentala, cu sonoritati care amintesc de Pink Floyd sau Jeff Buckley. Noua directie a trupei se va consolida pe parcursul unor materiale ca Alternative 4 (1998), Judgement (1999) sau A Fine Day to Exit (2001).
Dupa alte cateva modificari ale componentei, inclusiv plecarea lui Daniel Cavanagh pentru a canta o perioada in proiectul Antimatter, Anathema lanseaza in 2003 A Natural Disaster, material care subliniaza directia catre atmosferic si progresiv pe care trupa o luase cu cativa ani in urma.
Ramasi fara casa de discuri, trupa anunta totusi lansarea unui nou album, initial intitulat Everything. Piese de pe acest material se afla in setlistul concertelor pe care trupa le sustine din 2006 pana in prezent, fiind inclusiv disponibile pentru download pe site-ul oficial.
Desi noul disc era asteptat de fani, Anathema decid sa lanseze in 2008 Hindsight, o compilatie acustica a celor mai de success piese ale lor, iar abia in 2010, apare mult-asteptatul We’re Here Because We’re Here.
Evenimentul incepe la ora 19:00 cu o trupa de deschidere. Accesul este permis de la ora 18:00.
Biletele, in valoare de 70 lei pana in 9 noiembrie, 85 lei in perioada 10 -18 noiembrie si 90 de lei in ziua evenimentului, sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, Germanos, Orange, Vodafone, domo, librariile Humanitas si online, pe www.eventim.ro si www.myticket.ro.
"We’re Here Because We’re Here", cel mai recent album Anathema, live la Arenele Romane din Bucuresti, 19 noiembrie 2010, ora 19:00.
www.artmania.ro
Parteneri Media: 24-FUN, Metalhead, Radiolynx, Port.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro