Pentru Voi a participat la Cursa Ratustelor

21 iunie 2010

21 iunie 2010, Timisoara

Fundaţia “Pentru Voi” a participat duminică, 20 iunie la cea de-a treia ediţie a Cursei Răţuştelor, un eveniment organizat de Cluburile Rotaract Timişoara sub egida Rotary Timişoara.

„Pentru Voi” a participat la concurs împreună cu 9 dintre beneficiarii programului „Un Prieten pentru Tine!”, pentru a promova incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale şi pentru a demonstra că şi aceste persoane se pot implica activ în activităţile desfăşurate de comunitatea în care trăiesc.

Competiţia “Cursa Răţuştelor” şi-a propus să îi încurajeze pe cetăţenii Timişoarei – persoane cu sau fără dizabilităţi, să contribuie la o acţiune caritabilă, dar şi să petreacă împreună o după-amiază placută şi relaxantă pe malul Begăi, acest bulevard care traversează oraşul.

Festivalul Bega Bulevard s-a încheiat cu un spectacol susţinut de Cover Band şi alţi artişti timişoreni cu renume în muzica pop-rock românească.

Progamul „Un Prieten pentru Tine” se desfăşoară la „Pentru Voi” din 2007 şi are ca scop incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, oferind posibilitatea persoanelor interesate să se implice în activităţi de voluntariat, respectiv să petreacă timp împreună cu o persoană cu dizabilităţi intelectuale. Până în prezent, programul cuprinde peste 30 perechi mentor-discipol, dar ne dorim ca numărul lor să crească în viitor.

Acţiunea a fost organizată în cadrul proiectului Economia socială - o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - „Investeşte în oameni!”.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram