Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Federaţiei Europene a Academiilor de Ştiinţe Medicale, precum şi al Academiei de Ştiinţe Medicale din România şi este prezidat de prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie. Comitetul ştiinţific al celui de-al 21-lea Congres al Societăţii Române de Pneumologie este condus de prof. univ. dr. Miron Bogdan, preşedintele Comisiei de Pneumologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, iar comitetul organizatoric este condus de dr. Elmira Ibraim, coordonatorul Programului Naţional de Control al Tuberculozei.
Tema principală a congresului este “Plămânul – parte a unui întreg” şi va fi abordată dintr-o perspectivă multidisciplinară: tuberculoza pulmonară, bolile obstructive bronho-pulmonare cronice, infecţiile pulmonare, afectarea pulmonară în bolile de sistem şi neoplasmul bronho-pulmonar. Tema evenimentului a fost aleasă în concordanţă cu desemnarea anului 2010 ca fiind Anul Plămânului de către Forumul Internaţional al Societăţilor Respiratorii.
Printre cele mai importante subiecte abordate în cadrul congresului se numără: tromboza şi hipertensiunea pulmonară (prof. univ. dr. Miron Alexandru Bogdan), endoscopia pulmonară în diagnosticarea neoplasmului pulmonar (prof. asoc. dr. Ruxandra Ulmeanu, prof. asoc. dr Emilia Crisan), explorarea plămânului (conf. univ. dr. Oreste Straciuc), reabilitarea pulmonară si patologie „indoor” (prof. univ. dr. Traian Mihăiescu), bolile autoimune şi patologia pulmonară (prof. univ. dr. Monica Pop), manifestări pulmonare în bolile metabolice şi endocrine (prof. univ. dr. Gabriela Jimborean), astmul bronşic la copil (prof. univ. Dumitru Orăşeanu, prof. univ. dr. Ioan Paul Stoicescu), redactarea şi publicarea unei lucrări ştiinţifice (prof. univ. Traian Mihaescu) etc.
„Am convingerea că acest congres va genera un bogat program ştiinţific, care să ofere informaţii complexe şi competente cu privire la metodele de diagnosticare şi tratament a afecţiunilor pulmonare. De asemenea, îmi doresc ca acest eveniment să reunească medici, oamenii de ştiinţă şi pacienţi într-un cadru interactiv, în care să fie dezbătute subiecte de interes cu privire la sănătatea plămânului,” a declarat prof. univ. dr. Florin Mihălţan, preşedintele congresului.
În cadrul congresului va avea loc festivitatea de premiere a celor mai interesante cazuri din domeniul pneumologiei soluţionate de medicii rezidenţi şi specialişti cu vârsta până în 35 de ani, pe parcursul anului 2009. Cazurile câştigătoare vor fi selectate din cadrul tuturor prezentărilor înscrise în concursul „Cazul anului”, organizat de Societatea Română de Pneumologie.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro