Cele mai bune aparate de sudură de tip invertor

8 august 2018
Autor:
SC. Admarks Media SRL

Indiferent de industrie, calitatea este unul dintre principalele criterii la care este raportată producția. Acest lucru înseamnă că orice lucrare efectuată pe un șantier sau într-un atelier trebuie să respecte cele mai înalte standarde din toate punctele de vedere, ceea ce este valabil inclusiv în cazul sudurii – o activitate extrem de importantă atunci când vine vorba despre construcţii metalice şi producţie industrială.

Așadar, procedeul sudurii și rezultatul său trebuie să se ridice la cele mai înalte așteptări din punct de vedere al calității, în caz contrar existând posibilitatea apariției unor situații dezastruoase.

Care este cel mai întâlnit tip de sudură?

Fără doar și poate, sudura tradițională este cel mai popular tip de sudură. Cunoscută, în termeni de specialitate, și ca Sudura cu Electrod Învelit (SEI), Sudura Manuală cu Electrod Învelit (SMEI) sau Manual Metal Arc (MMA), aceasta este folosită, în foarte multe domenii, în peste 50% din cazuri, atunci când este nevoie de efectuarea unei astfel de operațiuni, în detrimentul altor tipuri de suduri.

Motivul pentru care este atât de cunoscută și de utilizată constă în faptul că sudura tradițională este, de fapt, procedeul de sudură clasic folosit încă de când a apărut – la începutul anilor 1900 – ca o îmbunătățire a sudurii cu cărbune.

De altfel, popularitatea acestui procedeu se datorează aplicabilității extinse a sudurii cu electrod învelit, aceasta fiind o tehnică aplicată cu succes în mai toate activităţile industriale de fabricație, întreţinere şi reparaţii.

În zilele noastre, acest tip de sudură se realizează cu așa-numitul aparat de sudură de tip invertor, care oferă o serie de beneficii precum:

  • prețul mic – atât al aparatului de sudură în sine, cât și a echipamentelor necesare;
  • consumul scăzut de curent electric, ceea ce înseamnă, din nou, o economie substanțială;
  • pentru că aparatele sunt produse în dimensiuni reduse, oferă marele avantaj a de avea un grad ridicat de manevrabilitate;
  • majoritatea celor mai des folosite materiale – indiferent de activitatea industrială la care ne referim – pot fi sudate cu acest tip de aparate de sudură;
  • având în vedere dimensiunile și caracteristicile sale, aparatul de sudură de tip invertor îi permite sudorului să sudeze din orice poziție.

Care sunt cele mai bune aparate de sudură de tip invertor și de unde pot fi achiziționate?

Atât profesioniștii din domeniu, cât și cei care folosesc doar ocazional aparatul de sudură, la diferite lucrări de mentenanță sau reparații, ori chiar în gospodăria proprie, știu că invertoarele de sudură Miller Electric sunt cele mai bune din piață.

Compania Miller Electric este lider mondial în producerea celor mai bune aparate de sudură profesionale, iar în România unic importator al aparatelor de sudură Miller Electric este DeTop – unul dintre cei mai mari furnizori din țară de echipamentele industriale, în special aparate industriale de sudură și de accesorii necesare pentru sudură, firma oferind, de asemenea, și servicii conexe de mentenanță și întreținere.

Aparatele de sudură de tip invertor de la Miller Electric, pe care le puteți găsi în gama de produse oferită de magazinul online scule.detop.ro, pot fi utilizate în regim profesional pe șantiere sau în atelierele de producție, dar și pentru lucrări și reparații din diferite industrii, inclusiv cea auto sau cea alimentară.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram