Ce să faci pentru a evita un sistem imunitar compromis de stres

11 iunie 2020
Autor:
Content SEO

Stresul apare atunci când evenimentele din viața cotidiană devin copleșitoare, iar organismul nu se mai poate adapta. În aceste momente, glandele suprarenale încep să secrete un hormon numit cortizol, care, pe termen lung, va duce la o inflamație cronică în organism. De aceea, sistemul imunitar slăbește și nu mai poate lupta eficient în cazul unei infecții. 

Iată ce se întâmplă în corpul tău atunci când treci printr-o perioadă îndelungată de stres și ce poți face pentru a preveni problemele de sănătate care pot să apară.

Ce efect are stresul cronic asupra sistemului imunitar

Pe termen lung, hormonii de stres produși de organism blochează acțiunea limfocitelor, care sunt celule ale sistemului imunitar, menite să prevină îmbolnăvirea. Cu cât nivelul limfocitelor este mai mic, cu atât crește riscul apariției unor boli, deoarece sistemul imunitar slăbește. 

Inflamația cronică din organism, produsă ca urmare a stresului, poate duce la declanșarea mai multor afecțiuni:

  • Artrită
  • Fibromialgie
  • Lupus
  • Psoriazis
  • Boli inflamatorii intestinale
  • Boli cardiovasculare
  • Ulcer gastric
  • Diabet de tip 2
  • Boli psihice (depresie, anxietate).

De asemenea, un organism cu sistem imunitar slăbit este mai predispus la îmbolnăviri provocate chiar și de virusuri banale, cum este cel al guturaiului. Și infecțiile recurente sau cele care se vindecă foarte greu sunt un semn că sistemul tău imunitar nu mai poate face față acestor atacuri pe care, în mod normal, le-ar îndepărta fără probleme.

Cum îți poți întări sistemul imunitar

Dacă recunoști la tine unele dintre problemele menționate mai sus în articol, înseamnă că trebuie să iei măsuri pentru combaterea stresului cronic și întărirea sistemului imunitar. Iată câteva sfaturi utile și simple, pe care le poți aplica:

  • Consumă alimente sănătoase (legume crude, fructe) și renunță la dulciuri, cafea, alcool și produse procesate. O dietă echilibrată conține vitamine, minerale și antioxidanți care îți vor stimula sistemul imunitar.
  • Fă mișcare cel puțin 30 de minute pe zi: prin eliberarea de endorfine, sportul pe ajută să scapi de stres și totodată stimulează sistemul imunitar.
  • Relaxează-te: ieși la plimbare, fă-ți timp pentru un hobby, invită prietenii la tine sau încearcă ședințe de yoga. Trebuie să-ți rezervi timp zilnic și pentru activitățile care îți fac plăcere, care te ajută să te simți bine, pentru că starea de spirit este esențială în lupta cu stresul.
  • Folosește suplimente alimentare și alimente pentru întărirea sistemului imunitar: acestea pot compensa eventualele carențe nutriționale care pot să apară din cauza unei diete dezechilibrate. În plus, unele suplimente naturale, cum sunt cele pe bază de echinaceea și propolis, au un rol important în stimularea sistemului imunitar.

Practic, tot ce trebuie să faci pentru a scăpa de stres și pentru a-ți întări sistemul imunitar este să duci un stil de viață sănătos. Pare să fie un sfat foarte simplu, dar nu este chiar așa ușor de aplicat, dacă ținem cont de ritmul alert al vieții de zi cu zi, în care trebuie să gestionăm eficient și cariera, studiile, viața personală și cea socială. Totuși, cu multă ambiție și puțin efort vei reuși să-ți organizezi mai eficient activitatea zilnică, astfel încât să nu te mai copleșească sarcinile pe care le ai de rezolvat. 

Tot astfel vei putea să renunți și la unele obiceiuri care îți fac rău și care nu doar că nu te ajută să faci față stresului, ci îți slăbesc și mai mult sistemul imunitar: consumul de alcool, de cafea și energizante, dulciurile, toate acestea te pot face să te simți mai bine doar pe termen scurt. 

Pe termen lung, aceste substanțe îți fac rău și nu sunt deloc eficiente în caz de stres. Ele te vor face să te îngrași, să devii sedentar, iar din cauza energizantelor nu te vei putea odihni bine noaptea și vei simți continuu o stare de agitație, de anxietate. În acest fel, stresul va fi și mai accentuat, iar organismul tău din ce în ce mai slăbit, pentru că nu se poate reface prin odihnă.

În concluzie, adoptă un stil de viață echilibrat, fă mișcare, consumă alimente sănătoase și suplimente naturale pentru întărirea imunității.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram