Săptămâna Globală a Antreprenoriatului susținută în România de Junior Achievement, gazda locală a inițiativei Global Entrepreneurship Network (GEN)

17 noiembrie 2020
Autor:
Junior Achievement Romania

În perioada 16-22 noiembrie, peste 10 milioane de persoane din 180 de țări sunt implicate în activități dedicate dezvoltării antreprenoriatului - unul dintre cele mai importante motoare de dezvoltare a economiei.

Organizații implicate în formarea pentru antreprenoriat, companii și parteneri, autorități din domeniul educației, muncii, reprezentanți ai mediului de afaceri și media sunt invitați să se alăture cu această ocazie GEN, platformă care pune la dispoziție resurse informaționale, instrumente practice și schimbul de experiență necesar optimizării intervențiilor în domeniu.

Anul acesta, Săptămâna Globală a Antreprenoriatului marchează patru teme distincte: educație, ecosisteme, incluziune și politici. Prin participarea la acest eveniment global organizațiile au oportunitatea de a-și prezenta programele, pentru a identifica noi potențiale colaborări și parteneriate. Activitățile planificate vor aduce în prim plan voci puternice, ambasadori și organizații partenere din cadrul GEN care promovează, încurajează și susțin dezvoltarea antreprenorilor în fiecare dintre cele patru domenii considerate prioritare în acest an.

În calitate de gazda locală a Global Entrepreneurship Week, Junior Achievement România derulează în săptămâna 16-22 noiembrie, proiecte și webinarii dedicate inițiativei, oferă informații despre proiectele Global Entrepreneurship Netwok și promovează această platforma de colaborare care oferă tuturor celor implicați posibilitatea de a se conecta, a colabora și de a beneficia de resurse de documentare și dezvoltare puse la dispoziție de toate țările participante.

Pregătirea unor măsuri efective de relansare economică, resetarea modelelor de business actuale și crearea unui cadru de dezvoltare sustenabilă, implică o intervenție consistentă în educarea generațiilor tinere. Revoluția tehnologică, pe de altă parte joacă un rol important în re-crearea modelelor educaționale și economice ale viitorului, întreg mediul fiind angrenat în schimbări profunde, cu o dinamică accelerată, care presupun măsuri eficiente din partea factorilor decizionali și un efort de adaptare a membrilor societății pentru implementarea lor.

Alătură-te comunității Global Entrepreneurial Network și susține Săptămâna Antreprenoriatului în România

Mai multe detalii despre eveniment și activitățile programate la: www.jaromania.org

 

Săptămâna globală a antrepenoriatului este o inițiativă globală dedicată tuturor celor care inovează și creează locuri de muncă prin lansarea unor companii start-up, care dau viață ideilor, stimulează creșterea economică și bunăstarea generală.  Activitățile organizate la nivel național și global inspiră oamenii de pretutindeni să își exploreze potențialul inovator – antreprenorial, aduc împreună potențiali antreprenori și colaboratori, parteneri, mentori sau investitori și creează cadrul necesar pentru dezbaterea oportunităților de lansare a unor noi afaceri.

Mii de start-up-uri noi prind viață urmare a workshop-urilor și concursurilor pentru proiecte, sute de universități își consolidează conexiunile care le ajută să-și fructifice cercetările, iar

oamenii de știință și factorii de decizie politică se angajează în dezbateri pentru a examina politicile de bază necesare promovării și creșterii antreprenoriatului.

***

Rețeaua globală de antreprenoriat (Global Entrepreneurship Network) este o platformă de proiecte și programe care vizează facilitarea lansării și dezvoltării unei afaceri.  GEN ajută oamenii, din cele 170 de țări incluse în platformă, să își exprime ideile și să le transforme în proiecte promițătoare, stimulează  crearea de noi locuri de muncă, accelerarea inovației și consolidarea stabilității economice în întreaga lume. GEN operează în toate tipurile de economii și culturi, prin activități menite să inspire și să educe întreprinzătorii începători, să accelereze  proiecte de cercetării  și să faciliteze conectarea directă cu lideri și organizații la nivel global.

***

Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based”, adaptate învățării hibride, sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.670 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020, organizația s-a poziționat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500 de ONG-uri la nivel mondial.

Toate drepturile rezervate - LA TROMPETTE COMMUNICATION S.R.L.

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram