Libris contribuie prin proiectul CarteTeca la dotarea bibliotecii școlare a Școlii Gimnaziale CONIL
Pentru orice instituție de învățământ, biblioteca este un punct pivotal, în jurul căreia se dezvoltă întreaga activitate educațională. De aici pleacă cunoașterea, aici găsesc răspuns toate întrebările din sălile de clasă, aici elevii învață să viseze cu ochii deschiși, să călătorească în lumi nemaivăzute, să comprime timpul și spațiul pentru întoarcerea în trecutul istoric sau saltul în viitorul anticipativ. Aici se pune prima cărămida la temelia unei educații solide, aici este punctul de plecare și de reîntoarcere permanentă - căci prima bibliotecă școlară, primul contact cu magia cărților, primele pagini deschise spre cunoaștere nu se uită niciodată.
“De aceea proiectul Școlii Gimnaziale Conil, pe care acum îl implementăm, nu poate exista fără un asemenea spațiu. Ne dorim un spațiu cu adevărat primitor, cu un fond de carte cât mai variat, care să deschidă mintea și inimile tuturor copiilor. De aceea în momentul în care Libris a anunțat proiectul CarteTeca dedicat dotării bibliotecilor școlare din întreaga țară, am fost extrem de bucuroși și doritori să participăm. Iar dorința noastră și gândurile bune au fost răsplătite, căci cu ajutorul celor de la Libris putem face primul pas în dotarea bibliotecii noastre școlare. Un pas hotărât spre cunoaștere și care va însemna cu certitudine un pas hotărât pentru educația solidă a elevilor noștri. Așa că mulțumim din inima Libris pentru donația de carte și abia așteptăm ca porțile bibliotecii noastre școlare să se deschidă pentru primii cititori.” Irina Ismail - director executiv Asociația CONIL
Prin proiectul CarteTeca, inițiat în 2019, în parteneriat cu Organizația Salvați Copiii și prin generozitatea cititorilor care aleg să doneze șanse la finalul fiecărei comenzi, libris.ro și-a propus ca în 5 ani să doteze peste 350 de unități de învățământ din România cu volume actuale, care să îi atragă pe copii și adolescenți către lectură.
„În fiecare an, cea mai dificilă misiune este alegerea unităților de învățământ către care vor pleca donațiile noastre. În spatele fiecărei aplicații există o nevoie reală, prin urmare selecția beneficiarilor nu este ușoară. Acesta este și motivul pentru care, ediție după ediție, ne propunem să ajungem la cât mai mulți copii, prin intermediul bibliotecilor școlare.”, a precizat Laura Țeposu - CEO Libris.ro.
Ediția a treia a adus 80 de premii în valoare de 200.000 lei. Valoarea totală a fondului de carte alocat în cele 3 ediții se ridică la 378.000 lei. Jumătate din sumă provine din donațiile cititorilor de pe Libris.ro, iar cealaltă jumătate vine ca sponsorizare din partea Libris.
149 de biblioteci au fost dotate în total de la lansarea proiectului, numărul câștigătorilor și al volumelor donate crescând de la an la an. Dacă în 2019 au fost donate 992 de cărți, iar la ediția a doua aproape 6000 de cărți, în cadrul ediției CarteTeca 2021, 7890 de volume donate au ajuns în 80 de bilblioteci școlare.
Asociația CONIL este o organizație non guvernamentală care de 11 ani se ocupă de educația, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu diferite dizabilități. Este singura asociație care a dezvoltat un sistem de educație incluziv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist, care este completat de terapie și tratament zilnice pentru mai mult de 300 de copii din centrele noastre de zi, grădinițele, școala primară de care ne ocupăm. Pentru mai multe informații intră pe www.scoalaconil.ro , trimite un email la [email protected], suna-ne la 0784 412 222 sau fă-ne o vizită pe Strada Bascov 14-18, București.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro