Anvergura neuropatiei diabetice, precum și problematica impusă de diagnosticarea și tratamentul acestei afecțiuni care presupune o colaborare multidisciplinară au dus la înfiinţarea Societăţii de Neuropatie Diabetică. Astfel, organizația cuprinde diabetologi, neurologi, chirurgi, interniști, endocrinologi, cardiologi, medici de familie și de alte specialități care au legatură cu neuropatia diabetică.
Lansată în cadrul Simpozionului NeuRODiab 2012, Societatea de Neuropatie Diabetică beneficiază de sprijinul unor personalități marcante ale lumii medicale.
“Societatea de Neuropatie Diabetică se bazează pe o colaborare interdisciplinară și pune accent pe importanţa programelor de educaţie medicală în rândul specialiștilor implicați în diagnosticarea și tratarea neuropatiei diabetice, precum și pe necesitatea informării persoanelor predispuse la neuropatie diabetică și sprijinirea celor care se confruntă deja cu această afecțiune”, a declarat prof.univ.dr. Amorin Popa, preşedintele Societății de Neuropatie Diabetică.
Prof.univ.dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române și președinte onorific al Societății de Neuropatie Diabetică a subliniat: ”La nivel european, neuropatia diabetică se află printre prioritățile în ceea ce privește managementul diabetului zaharat. Societatea de Neuropatie Diabetică devine astfel o dovadă de maturitate și de aliniere la standardele internaționale.”
Societatea de Neuropatie Diabetică îşi propune ca prin activităţile sale să crească gradul de conştientizare referitor la această afecţiune, să asigure furnizarea de asistenţă corespunzătoare şi să promoveze dezvoltarea de terapii eficiente. Este extrem de important ca problemele legate de această afecţiune să fie prioritizate și privite interdisciplinar, cu profesionalism.
”Neuropatia diabetică are nevoie de o abordare multidisciplinară. În acest sens, Societatea de Neuropatie Diabetică reprezintă punctul de întâlnire și dialog al specialiștilor din diverse domenii care se ocupă de persoanele diagnosticate cu diabet zaharat sau a celor care deja au neuropatie diabetică”, a punctat prof. univ. dr. Ovidiu Băjenaru, președintele Societatii de Neurologie din România și președinte onorific al Societatii de Neuropatie Diabetică.
Președintele Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, prof.univ.dr. Maria Moța, a subliniat: ”Educația pacientului este esențială în prevenirea, întârzierea apariției și încetinire evoluției neuropatiei diabetice, în condițiile în care această complicație nu poate fi vindecată. Prin proiectele educaționale pe care le are în plan, Societatea de Neuropatie Diabetică va juca un rol extrem de important în viața persoanelor care se confruntă cu neuropatie diabetică.”
De asemenea, Societatea de Neuropatie Diabetică îşi propune să dezvolte programe prin care să ofere acoperire adecvată, grijă şi tratament persoanelor cu neuropatie diabetică. Un alt obiectiv al societăţii este acela de a încuraja găsirea de resurse pentru cercetări în domeniu, înţelegerea cauzelor neuropatiei diabetice și dezvoltarea de terapii cât mai eficiente.
Societatea de Neuropatie Diabetică are drept vicepreședinți pe conf.univ.dr. Ioan Andrei Vereșiu, președintele Federației de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, și pe dr. Tudor Lupescu, președintele Societății de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România.
Societatea de Neuropatie Diabetică a fost lasată oficial în cadrul Simpozionul NeuRODiab 2012, eveniment organizat în perioada 17-20 octombrie, la Sibiu, de Societatea de Neuropatie Diabetică şi Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de Medicină, Sibiu, în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România, ASNER – Societatea de Neurofiziologie Electrodiagnostică din România, Federaţia Română de Diabet, Nutriţie și Boli Metabolice şi Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Partener NeuRODiab 2012: Worwag Pharma GmbH&Co.KG
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro