Agrafa Print Services a achizitionat un nou echipament de print, productie japoneza de ultima generatie. Noul aparat furnizeaza o calitate remarcabila a imaginii, finisare avansata a produselor si va contribui la marirea capacitatii de productie cu 50% fata de nivelul actual. Acesta va asigura o imprimare usoara de pana la 3.600 de coli A4 color/ora, pe o gama variata de suporturi: hartii si cartoane lucioase, mate si cu texturi, autocolante din hartie sau PVC, filme transparente si alte tipuri de materiale similare.
Noul aparat poate tipari un format maxim de 330 x 483 mm la o rezolutie de 1.200 x 1.200 dpi, dispune de alimentare cu hartie de maxim 9.300 de coli online, iar consumabilele pot fi completate in timpul imprimarii fara a opri procesul de tipar. In plus, acesta dispune de o tehnologie de ultima ora care asigura reproducerea culorilor pe baza masurarii si reglajului automat al densitatii imaginii. Aceasta caracteristica va conferi produselor un aspect similar tipariturilor offset, datorita tehnologiei integrate „offset like”.
„Anul 2011 este un an de cotitura in business-ul nostru. Am dat startul la un amplu proces de reorganizare tehnologica la Agrafa Print Services. Avem in plan investitii majore prin care vom scadea considerabil costurile de productie si, implicit, preturile produselor noastre. Vrem sa revitalizam astfel piata tipariturilor digitale si suntem increzatori ca putem face asta prin produse de o calitate superioara, la preturi mai mici”, a declarat Mihai Baciu, director general la Agrafa Print Services.
Despre Agrafa Print Services SRL:
Agrafa Print Services este o companie 100% romaneasca, specializata in tipar digital, cu peste sapte ani de activitate in domeniul productiei publicitare. Compania ofera o gama larga de tiparituri in tiraje mici si mijlocii: plinate, postere, mape, CD-uri personalizate si carti de vizita. Pe langa aceste servicii, Agrafa Print Services pune la dispozitia clientilor si partea de conceptie, prelucrare grafica, finisare si livrare a materialelor. In 2010, a lansat www.pucu.ro, prima aplicatie online pentru designul si productia cartilor de vizita. Printre clientii companiei se numara nume ca: Adevarul Holding, Romtelecom, Midocar, Kanal D, Nestle, Ringier, Cat Music, Samsung si multi altii.
Pentru mai multe informatii:
Lucian Abrudan, [email protected], 0729 06 06 31
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro