Dacă ai o afacere ecommerce, ai aflat deja că popularul comerț electronic nu înseamnă doar procesul de cumpărare și de vânzare a produselor prin mijloace electronice, ci implică un efort offline semnificativ în ceea ce privește ambalarea produselor pe care clienții le-au comandat printr-un simplu click, dar care trebuie să ajungă la ei printr-un complicat proces de livrare.
Pentru o experiență de unboxing care să te plaseze în topul antreprenorilor de ecommerce, trebuie să pui la dispoziția clienților colete aspectuoase, ambalate în mod corespunzător, iar produsele pe care le-au comandat trebuie să ajungă la destinație în stare impecabilă, fără zgârieturi, rupturi, pete sau alte defecțiuni.
Îți prezentăm în continuare detalii utile despre cum să pregătești bunurile pentru transport, cum să alegi ambalaje potrivite și cum să împachetezi produsele livrate, ca să faci ecommerce performant:
Ca să împachetezi și să livrezi în siguranță un colet, trebuie să achiziționezi în prealabil materiale de împachetare potrivite pentru pachete cu diferite grade de fragilitate. Ai nevoie de materiale de protecție la impact și de umplere a golurilor din interiorul coletelor, de etichete de semnalizare a statusului coletului și de etichete pentru indicarea adresei de destinație.
Pentru împachetare exterioară ai nevoie de pungi de plastic, plicuri antișoc, plicuri groase de hârtie, cutii de carton într-un singur strat, cutii de carton dublu-stratificat și cutii stil copertă.
Pentru transportul de mărfuri extrem de perisabile sau fragile apelează la cutii de carton izolate la interior cu plăci de polistiren.
Pentru împachetare interioară ai nevoie de hârtie cerată de ambalaj, hârtie creponată, folie cu bule de aer, pernuțe de aer, burete și pungi cu spumă poliuretanică. Acestea asigură protecție pentru produsele fragile, cu risc ridicat de deteriorare în timpul livrării.
Pentru un plus de siguranță, când împachetezi produsele livrate este indicat să folosești în interiorul cutiei unul sau mai multe dintre următoarele produse: hârtie de ambalaj, carton gofrat pentru protecţie, plăci de carton ondulat, material pentru umplutură din carton tocat, material pentru umplutură din polistiren expandat, folie polietilenă expandată PEE, colțare de carton sau de plastic pentru protecție, plasă polietilenă pentru protecţie.
Ca să te asiguri că produsele livrate ajung în stare bună la destinație, utilizează benzi adezive speciale cu mențiunea ‘Fragil’, care să atragă atenția asupra faptului că anumite colete trebuie să fie manevrate cu grijă, să fie asigurate cu benzi de prindere pe durata transportului și să nu fie depozitate sub alte obiecte.
Într-o afacere ecommerce este importantă imaginea firmei, așa că investește în cutii și ambalaje personalizate cu logo-ul firmei și cu datele de contact (telefon, website, locații, oferte speciale).
O metodă practică este sigilarea coletelor cu bandă adezivă (scotch) personalizată cu numele brandului tău de ecommerce. Se impune și utilizarea de etichete autoadezive, pe care să fie tipărite datele de contact ale destinatarului (nume, adresă, telefon) și detalii despre comandă (produse, preț, mențiuni transport special).
În domeniul ecommerce, prima interacțiune fizică dintre firmă și client se realizează în momentul deschiderii coletului. De aceea este important să împachetezi produsele livrate la nivel premium.
Astfel influențezi în mod pozitiv percepția de brand, experiența clientului este una plăcută, iar un client mulțumit va recomanda produsele tale prietenilor și cunoscuților, așa că investiția în ambalaje premium este o decizie inteligentă de marketing și promovare.
Creează cu atenție designul pentru plic, pungă, cutie sau orice alt model de ambalare, pentru că o imagine sugestivă, o grafică reușită impresionează clientul și îl apropie emoțional de brandul tău, pentru că un ambalaj premium înseamnă un business atrăgător. Desfacerea unui pachet este similară despachetării unui cadou, de aceea este important impactul vizual.
Ai o afacere ecommerce? Înseamnă că o mare parte dintre clienții tăi actuali și potențiali sunt oameni care sunt foarte atenți la valori precum protecția mediului și etica în politica de produse.
Investește în ambalaje din materiale biodegradabile și vei avea nu doar o afacere ecommerce de succes, ci și un business sustenabil, care va fi apreciat de oameni.
Ia în considerare aceste sugestii când împachetezi produsele livrate și reține faptul că performanța se regăsește în detalii și perseverență.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro