Comma subliniaza importanta asigurarii produselor de intretinere corecte, in functie de modelul de autovehicul, oferind in acest sens un ghid online cuprinzator care permite identificarea celor mai potrivite produse pentru un anumit tip de masina.
Asa cum a afirmat recent BASF, colosul german al industriei chimice, nu exista pe piata un lichid de racire universal, care sa aiba aprobari oficiale din partea producatorilor. In schimb, exista trei tehnologii de antigel foarte diferite - cu silicat, tehnologie cu acid organic (OAT) si cu acid organic silicat (Si-OAT).
Acestea actioneaza in moduri foarte diferite pentru a proteja contra coroziunii si eroziunii, si este esential sa nu fie amestecate, deoarece pot deteriora vehiculul respectiv. Sistemul de cautare a produselor de la Comma le permite tehnicienilor sa selecteze produsul Xstream® cel mai potrivit, prin introducerea numarului de inmatriculare sau a marcii si modelului vehiculului pe site-ul Comma Oil.
Mike Bewsey, purtatorul de cuvant al Comma, explica tendinta si subliniaza importanta service-ului pentru iarna: „Antigelul traditional, de larg consum, nu mai corespunde criteriilor stricte ce vizeaza vehicule moderne; in Romania, in ultimii 15 ani au fost inmatriculate peste 3 milioane de autoturisme noi si second hand*, ceea ce inseamna ca atelierele auto au o piata diversificata pentru a furniza produsele corecte si specifice producatorului.
Atelierele auto trebuie sa depuna eforturi pentru a le comunica clientilor avantajele service-ului de iarna pentru siguranta vehiculului si pentru a preveni posibilele avarii provocate de conditiile meteo nefavorabile. Atelierele ar trebui sa ofere cel putin verificari si inlocuiri sau completari gratuite, cand este cazul.”
*In lipsa unor date oficiale clare, cifra a fost calculata pe baza informatiilor gasite pe portalul MAI – Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor, la o medie de 190.000 de autorisme noi si second hand inmatriculate/an.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro